De ce nu ne suportă Pământul…!?


Pentru că nici noi nu-l suportăm pe El! 

Când e prea cald, prea frig, prea umed, prea uscat, când semințele puse de noi n-au destulă apă, ori prea multă, când ciorile le mănâncă în exces în loc să se sature cu insectele pentru care am dat cu insecticide…

Natura nu ne vrea! Planeta Pământ nu ne dorește aici! Și nu de-acum! Dintotdeauna specia noastră a trebuit să se adapteze condițiilor de mediu. Unii dintre indivizi au reușit, alții, ba…

Și mă întreb, nicidecum retoric, cum stă în picioare teoria evoluției în ceea ce ne privește. Sigur, ne spune Școala, și ea știe Tot, suntem dintre mamifere, deci, cu rațiune ori nu, animale.

Iar dintre animalele știute de noi, cele mai tinere cățărate pe treptele desenate de Carl Linnaeus suntem noi înșine!

Nu există nici măcar un singur exemplu de animal care să aibă nevoie pentru a supraviețui de haine, locuințe, unelte, dispozitive și atâtea altele!

Și-atunci, apare întrebarea dacă nu care cumva suntem musafiri aici, poftiți ori nepoftiți, iar noi nefiind ai locului, încercăm să ne potrivim cumva locurilor…!

Să fie atunci dintr-o dată importantă teoria Creaționistă care plasează cu precizie, după apariția fulminantă a lui Homo Sapiens Sapiens, pe cea a Omului, ființă Creația lui Dumnezeu?

Asta ar explica mult mai ușor de ce nu ne potrivim în nici un chip locurilor acestora și trebuie să facem o grămadă de schimbări pentru ca noi și odraslele noastre să ne pripășim pe aici…

Pentru că Omul nu este animal! 

Și dacă vrem noi să fim, și mulți chiar vor, există ceva dincolo de putința noastră de înțelegere care ne împinge dincolo de animalitate și poate nu ar fi rău să nu ne mai opunem cu atâta înverșunare acestui imbold ….!

Astfel, încep să apară răspunsuri alternative la întrebările fundamentale referitoare la de ce, cum, ființa umană nu a reușit în milenii să se adapteze iar specii de păsări apărute de nici o sută de ani sunt ”bine merci” de neclintit în noul lor habitat!

Iar biologilor, continuatori ai clasificărilor lui Linne și Brehms, să le propunem cu sfioșenie să pună alături teoriei evoluționiste și pe cea creaționistă pentru că altfel rămânem fără explicații argumentate… Și ca să păstrăm justețea actului științific la care ei, savanții cu pedigree, fac referire cu obstinație, să lăsăm elevului dreptul fundamental de a hotărî care dintre sau dacă teoriile prezentate au valoare în judecățile pentru care Școala îi pregătește.

Eu cred că sunt un străin pe această planetă și pentru că alta nu am, Pământul este, că-mi place sau nu, căminul meu. Așadar, regulile de viață le face El, nu eu. Mă conformez, ori plec. Stric, plătesc. Eu și urmașii mei, funcție de greșeală, plătim prostiile noastre și ale părinților.

Sunt neînsemnat la scara planetei dar exist și las urme pe care semenii le văd.

Observ și învăț să trăiesc împreună cu restul viețuitoarelor, nu cuceresc Terra, iar ființele ce ocupă același spațiu-timp cu mine nu sunt sub conducerea mea!

Sunt mic și slab în fața Naturii, încerc să pricep cum funcționează și mă adaptez fără să fac baraje pentru a mă bărbieri electric în Ceahlău iar 100 de Km. de vale umedă dispare pentru următoarea sută de ani….!

Suntem de prea multe ori niște alieni răi și ipocriți care iubesc câinele doar pentru că e devotat…drept pentru care îi luăm o zgardă aurită și o cușcă mai comodă!

De-aia nu ne suportă Pământul….!

Lucian Țilea 14.10.2021


Posted

in

by

Comments

Lasă un comentariu