Gravură mecanică pe lemn de mesteacăn cu iluminare prin structura lemnoasă, realizată de Cristian Țilea în Atelierul de creație al ”Tilia Art Light”.
Desenul evidențiază cele mai importante elemente care au construit acest oraș, documentat de peste 650 de ani: Dunărea, Balta, Bărăganul, Lacu Sărat.
Fotografia realizată din avion, la 750 m altitudine deasupra Ghecetului (azi Smârdan), care înseamnă ”Vad de trecere” în turca veche, a fost modelul folosit pentru grafica esecutată manual și digitizată pentru prelucrarea mecanică CAM.
Engraving on wood by Cristian Țilea
la ”Tilia Art Light”, Brăila, tel. 0762661522
at “Tilia Art Light”, Brăila
A Fluviul Dunărea,
A The Danube River,
B Balta Brăilei,
B Brăila Swamp,
C Câmpia Bărăganului
C Barăgan Plain
D Stațiunea balneară Lacu Sărat,
D Lacu Sărat Spa Resort,
E Râul Siret,
E Siret River,
F Munții Buzăului (Culmea Monteoru)
F Buzău Mountains (Monteoru Peak)
1. Silozurile „Anghel Saligny”
”Anghel Saligny”-Silos
https://goo.gl/maps/ykKnG9QzWoAGV3bx6
| Construcție: 1887-1891, Lista Monumentelor Istorice, Cod: BR-II-m-B-02061 Istoria oraşului s-a identificat, timp de sute de ani, cu istoria portului, a cărui europenizare a început de abia în 1883. S-au construit docurile cuprinzând un întreg complex de cheiuri şi dane, silozuri şi magazii, rezervoare de petrol, căi ferate şi şosele, precum şi un bazin de iernat pentru vase. Lucrările erau deosebit de dificile, deoarece Dunărea avea la Brăila 30 m adâncime sub etiaj iar terenul pentru fundaţie era foarte slab. Silozurile de lângă Bazinul docurilor au fost construite între anii 1887 – 1 septembrie 1891. Şef al serviciului construirii docurilor din Brăila şi din Galaţi a fost ing. Anghel Saligny, părintele podului de la Cernavoda, iar şef de şantier, ing. Iarca şi Sion. La executarea lor au participat firme olandeze, germane, franceze şi române. Magazia de cereale cu silozuri. Silozurile sunt nişte celule verticale, care se umplu cu grâne. Sistemul s-a întrebuințat prima dată în America de Nord, extinzându-se apoi în Europa, în Germania şi Rusia, unde stațiile de cale ferată erau prevăzute cu silozuri. Faţă de magaziile cu etaje, cele cu silozuri conservă mai bine grânele, asigurând o manipulare mai comodă şi o economie considerabilă a spaţiului construit. Capacitatea unui bloc de silozuri s-a fixat la 25000 tone. Construcţia silozurilor a reprezentat o operaţie deosebit de dificilă, alegerea materialului trecând prin 4 faze. Un jurnal al Consiliului de Miniştri prescria fierul ca material de construcţie. În urma studiilor, s-a renunţat la fier, fiind înlocuit prin cărămidă, cărămida prin beton simplu, în final recurgându-se la plăci de beton, sistemul Joseph Mounier, intrat în practică de-abia în 1887. Astăzi, vorbim de beton armat, introdus în construcţia silozurilor brăilene, pentru prima dată în ţară, de Anghel Saligny. Magazia de grâne constă dintr-un singur corp de clădire de 120 m lungime, 30 m lăţime, înălţimea cornişei principale deasupra terenului de 18,14 m iar fundaţia coboară până la 9,50 m. În exterior se disting 3 părţi: o parte lungă centrală şi două anexe laterale, din care cea din stânga are două pavilioane. În interior, se disting 3 compartimente, împărţind clădirea în 4 secţiuni diferite, cea din centru fiind ocupată de 336 silozuri hexagonale, alipite unul de altul, din care 185 având o capacitate de 100 tone iar restul de 50 tone; părţile extreme conţin aparatele pentru ridicarea grânelor şi cea de-a patra destinată instalaţiei de curăţit. Anexele şi instalaţia de curăţit au câte 5 etaje. Întreaga clădire este aşezată pe un radier de beton de 1,50 m grosime, suportat de un pilotaj continuu compus din piloţi de 12 m înălţime, la distanţă de 0,80 m, numărul total al piloţilor bătuţi fiind de 6306. Numărul plăcilor şi al colţurilor a fost de 35000, fierul – 290000 kg. Dozajul întrebuinţat: 3 părţi nisip, 3 părţi pietriş de grosimea unei alune şi 3 părţi ciment de la uzinele Iosson – Belgia, Misburg – Germania şi Tamchon din Boulogne – Franţa. Fiecare element constitutiv al silozurilor (aparate ce servesc pentru transportul orizontal al grânelor / bande transportatoare, sistem Luther; aparate ce servesc pentru transportul vertical / elevatori; aparate ce servesc pentru cântărit – balanţele automatice Reuther şi Reisert, de mărimi variabile de 50 şi de 500 de kg, modelul cel mai mare construit până acum, debitând într-o oră 75000 kg, putându-se cântări 1200 tone/oră; aparate ce servesc pentru curăţit – compuse din site orizontale, site cilindrice şi triori – şi manipulaţiuni analoge) are istoria sa şi interesează în primul rând pe specialişti. Sursa: Monumente istorice ale orașului Brăila, Ioan Munteanu, Editura Proilavia, Brăila, 2016 | Construction: 1887-1891, List of historical Monuments, Code: BR-II-M-B-02061 The history of the city has been identified for hundreds of years, with the history of the port, whose Europeanization began only in 1883. The docks were built comprising a whole complex of keys and danes, silos and warehouses, oil tanks, railways and The roads, as well as a winter basin for the dishes. The works were particularly difficult, because the Danube was 30 m deep at Brăila and the ground for the foundation was very weak. The silos near the Basin docks were built between 1887 – September 1, 1891. Head of the Docurii Construction Service in Brăila and Galaţi was Eng. Anghel Saligny, the father of the Cernavoda bridge, and the head of the site, Eng. Iarca and Sion. Dutch, German, French and Romanian companies participated in their execution. The grain store with silos. Silos are vertical cells, which are filled with grain. The system was first used in North America, then expanding in Europe, Germany and Russia, where railway stations were provided with silos. Compared to stores with floors, those with silos better preserve the grains, ensuring a more comfortable manipulation and a considerable economy of the built space. The capacity of a block of silos was fixed at 25,000 tons. The construction of the silos was a particularly difficult operation, the choice of material going through 4 phases. A journal of the Council of Ministers prescribed iron as a building material. Following the studies, the iron was given up, being replaced by brick, the brick by simple concrete, finally resorting to concrete slabs, the Joseph Mounier system, entered into practice in 1887. Today, we are talking about reinforced concrete. In the construction of Brazilian silos, for the first time in the country, by Anghel Saligny. The granary consists of a single building body 120 m long, 30 m wide, the height of the main cornice above the ground is 18.14 m and the foundation goes down to 9.50 m. On the outside, 3 parts are distinguished: a long part central and two side annexes, of which the one on the left has two pavilions. Inside, there are 3 compartments, dividing the building into 4 different sections, the one in the center being occupied by 336 hexagonal silos, glued to each other, of which 185 have a capacity of 100 tons and the rest 50 tons; the extreme parts contain the devices for lifting the grains and the fourth for the cleaning installation. The annexes and the cleaning system have 5 floors. The entire building is placed on a 1.50 m thick concrete radiator, supported by a continuous pilot composed of 12 m high pilots, at a distance of 0.80 m, the total number of beaten riders being 6306. The number of plates and of The corners was 35000, the iron – 290000 kg. The dosage used: 3 parts sand, 3 parts gravel the thickness of a peanut and 3 parts of the Iosson – Belgium, Misburg – Germany and Tamchon – France. Each constituent element of silos (devices that serve for horizontal transport of grain / carrier bands, luther system; appliances that serve for vertical transport / elevators; devices that serve for weighing – Reuther and Reisert automatic balance, of variable sizes of 50 and 500 of kg, the largest model built so far, discharging 75,000 kg in one hour, being able to weigh 1,200 tons/hour; devices used for cleaning – composed of horizontal sieves, cylindrical sieves and trios – and similar manipulations) has the history SA and first of all interest specialists. Source: Historical monuments of the city of Braila, Ioan Munteanu, Proilavia Publishing House, Brăila, 2016 |
2. Moara ”Lykiardopoulos”,
”Lykiardopoulos” mill
| Construcție: 1911-1912, Lista Monumentelor Istorice, Cod: BR-II-m-B-02133 O clădire asiriană, prismatică, masivă. (Prof. Ion Simionescu,1925). Fabrica automată de făină Valerianos & Lykiardopoulos a fost apreciată drept cea mai mare şi modernă moară din întregul Orient. „A consolidat, prin performanţele sale tehnice şi prin calitatea produselor, întâietatea Brăilei în industria morăritului” (arh. Doina Bubulete), cea mai mare parte din producţia de făină a morilor brăilene fiind exportată în Grecia, Turcia, Egipt şi Algeria. Citat din ”Dreptatea Brăilei, 1915”. Prima fabrică automată Valerianos & Likiardopoulos. Cea mai mare şi cea mai sistematică fabrică din ţară şi din Orient. Demnă rivală a fabricilor din Apus. Instalată după ultimele creaţiuni ale tehnicii moderne. Produce zilnic între 20-26 vagoane de făină excelentă. Exportă făină în toate centrele mari din Orient. În depozitele mari ale fabricii se găsesc diferite canităţi de făină superioară. Citat din ”Calendar 1922: Valerianos & Lykiardopoulos”. Moară sistematică, inaugurată în decembrie 1912, cu un capital investit în instalaţiuni de 1200000 lei, capital rulant de 20000000 lei. Are maşini care dezvoltă o forţă motrică de 1200 HP, consumând 10 tone de păcură în 24 de ore. Materii prime: 28 vagoane grâu, putând produce 25 vagoane făină. Întrebuinţează 100-200 lucrători, în funcţie de perioada de lucru. Citat din ”S. Semilian, Anuar economic 1933”: 11000 mp, 5 niveluri. Capital social-20000000 lei iar valoarea instalaţiilor, a terenului şi a construcţiei se apreciau la 120 milioane lei. Exploatarea cu maşini de vapori, cu o forţă motrică de 1350 HP. Capacitatea instalaţiei era de 40 vagoane zilnic, dar n-a funcţionat niciodată la această capacitate. În 1933, producea 24 vagoane de făină în decursul a 24 de ore. După 1990, moara, botezată la naţionalizare “Nicolae Bălcescu”, a intrat în proprietatea Demopan, privatizată prin Mebo, şi, de la aceasta la Galmopan – Galaţi. Astăzi, falimentară, în conservare. Puţină genealogie: Ilie Lykiardopol vine din Kefalonia împreună cu familia şi se stabileşte iniţial în Tulcea, oraşul unde se nasc cei 9 copii ai săi. Se mută apoi la Brăila, intrând în negoţul cu cereale. Fiul său, Spiru, construieşte cea mai mare moară din Brăila şi din sud-estul Europei. După moartea lui Ilie, toate afacerile familiei sunt preluate şi conduse de fiii săi Spiru, Theodor şi Stavru Valeriano, ginere, căsătorit cu fiica sa, Maria. Altiu, Polydor, în asociere cu Ambais, îniinţează o altă moară şi o fabrică de paste făinoase, „Ambais-Lykiardopol”, situată pe vadul Danubiului 12, distrusă din temelii după câţiva ani de funcţionare în urma unui incendiu. Atunci, Polydor împreună cu alt frate, Eros, deschid fabrica de biscuiţi „Ancora”, de pe Bd. Cuza. Alegerea amplasamentului pentru cele două stabilimente pe malul Dunării şi rezolvarea la scară monumentală a volumetriei lor, deşi dictate, în principal, de raţiuni economice, erau subordonate funcţiei simbolice a reprezentării. Văzute dinspre Dunăre, morile impresionau prin soliditatea şi grandoarea arhitecturii şi creau impresia că oraşul întreg creşte din substanţa lor. Ele glorificau vizual prosperitatea oraşului şi o aşezau, sugestiv, sub semnul grâului (Arh. Doina Bubulete). Sursa: Monumente istorice ale orașului Brăila, Ioan Munteanu, Editura Proilavia, Brăila, 2016 | Construction: 1911-1912, List of Historical Monuments, Code: BR-II-m-B-02133 A massive, prismatic, Assyrian building. (Prof. Ion Simionescu, 1925). The Valerianos & Lykiardopoulos automatic flour mill was appreciated as the largest and most modern mill in the entire Orient. „He consolidated, through his technical performances and the quality of the products, the primacy of Braila in the milling industry” (arch. Doina Bubulete), most of the flour production of the Braila mills being exported to Greece, Turkey, Egypt and Algeria. Quoted from „Dreptatea Brăilei, 1915”. The first Valerianos & Likiardopoulos automatic factory. The largest and most systematic factory in the country and in the East. A worthy rival of the factories of the West. Installed according to the latest creations of modern technology. It produces daily between 20-26 wagons of excellent flour. Exports flour to all large centers in the East. In the large warehouses of the factory, there are different quantities of superior flour. Quoted from „Calendar 1922: Valerianos & Lykiardopoulos”. Systematic mill, inaugurated in December 1912, with capital invested in installations of 1,200,000 lei, working capital of 2,000,000 lei. It has machines that develop a motive power of 1200 HP, consuming 10 tons of fuel oil in 24 hours. Raw materials: 28 wheat wagons, able to produce 25 flour wagons. It employs 100-200 workers, depending on the working period. Quoted from „S. Semilian, Economic Yearbook 1933”: 11000 sqm, 5 levels. Social capital-20000000 lei and the value of the installations, land and construction was estimated at 120 million lei. Operation with steam engines, with a motive force of 1350 HP. The capacity of the facility was 40 wagons daily, but it never operated at this capacity. In 1933, it produced 24 carloads of flour in 24 hours. After 1990, the mill, christened „Nicolae Bălcescu” upon nationalization, became the property of Demopan, privatized through Mebo, and from this to Galmopan – Galati. Today, bankrupt, in preservation. A little genealogy: Ilie Lykiardopol comes from Kefalonia with his family and initially settles in Tulcea, the city where his 9 children were born. He then moved to Brăila, entering the grain business. His son, Spiru, builds the largest mill in Brăila and in South-Eastern Europe. After Ilie’s death, all the family businesses are taken over and run by his sons Spiru, Theodor and Stavru Valeriano, son-in-law, married to his daughter, Maria. Altiu, Polydor, in association with Ambais, initiates a another mill and a pasta factory, „Ambais-Lykiardopol”, located on the Danube ford 12, destroyed from the ground up after several years of operation following a fire. Then, Polydor together with another brother, Eros, open the „Ancora” biscuit factory, on Cuza Blvd. The choice of the location for the two establishments on the banks of the Danube and the resolution on a monumental scale of their volumetry, although dictated mainly by economic reasons, were subordinated to the symbolic function of representation. Seen from the Danube, the mills impressed with the solidity and grandeur of the architecture and created the impression that the whole city grew from their substance. They visually glorified the city’s prosperity and placed it, suggestively, under the sign of wheat (Arch. Doina Bubulete). Source: Historical monuments of the city of Brăila, Ioan Munteanu, Proilavia Publishing House, Brăila, 2016 |
3 Gara fluvială,
River station
| Construcție: 1906-1907, Lista Monumentelor Istorice, Cod: BR-II-m- B- 02128 Aşa cum arăta ministrul de externe al României, Vasile Boerescu, într-o corespondenţă din 27 ianuarie 1873, „cel dintâi local public, cea dintâi autoritate publică ce se prezintă unui străin îndată ce pune piciorul pe pământul nostru din partea dinspre Dunăre este Căpitănia portului” (apud E.O. Mocanu, op. cit., p.70). Vor trece însă 36 de ani până la realizarea unui edificiu reprezentaitv în 1909. La începutul secolului, agenţia NFR funcţiona într-un hangar, care nu mai corespundea intereselor portului, şi, la solicitarea direcţiei NFR , se aprobă construirea unui local care să servească Agenţiei Fluviale Brăila: birouri, case de bilete, sală de aşteptare, restaurant, poliţia portului, sector vamal, căpitănia de port la parter, iar la etaj, Serviciul Hidraulic – sectorul Brăila. Între 10-31 iulie 1906, vechiul hangar este demolat. În urma unei licitaţii (v. Panait Popescu, art. cit, pp. 110-111), ing. arh. V. Hălăceanu din Iaşi semnează contractul de construcţie în valoare de 70000 lei, cu termen de execuţie – 30 marie 1907. Din diferite motive, recepţia provizorie s-a făcut la 8 februarie 1908 iar cea definitivă, după anul de garanţie, la 7 aprilie 1909. Lucrările fuseseră avizate de ing. Anghel Saligny, directorul Serviciului Hidraulic din Ministerul Lucrărilor Publice. Proiectul a avut în vedere caracterisicile fizice ale terenului de care a trebuit să se ţină seama: consolidarea malului Dunării îm otriva erodării în timp, drenajele clădirii în interior şi a apelor pluviale de pe terenul înconjurător etc. În 1990, Guvernul Român şi ministrul Reformei, Adrian Severin, au dispus „împroprietărirea” unităţilor de stat cu spaţiile ce le aveau în administrare. Ca atare, Direcţia condusă de Traian Băsescu, ca reprezentant al ministerului Transporturilor, a trecut patrimoniul Agenţiei la “Navrom” Brăila. Fostul “Navrom”, devenit “Romnav”, s-a privatizat prin metoda “Mebo” iar noul proprietar/director, ing. Antistescu, după ce a cumpărat majoritatea acţiunilor salariaţilor, a dobândit clădirea, emblematică a Brăilei, simbol al portului brăilean, lucru nemaiîntâlnit în niciun port românesc. În prezent, fosta Gară Fluvială îndeplineşte două funcţiuni: sediul firmei “Romnav” şi locuinţă particulară pentru Gheorghe Anistescu, patronul societăţii, care ocupă cele cinci camere de la etajul clădirii. Se compune dintr-un volum central, cu parter şi etaj, şi două aripi laterale cu un singur nivel. La parter se aflau sălile de aşteptare pentru public, amplasate în centrul compoziţiei, flancate de cancelaria agentului vamal, respeciv de birouri şi magazie. Etajul, mai scund, a fost ocupat de birourile Serviciului Naval. Faţada principală, orientată spre Dunăre, se idenitică prin porticul extins pe toată lungimea volumului central, suprapus la nivelul etajului de o terasă limitată de balustradă. Pe faţada opusă, deschisă spre oraş, corpul principal al clădirii este marcat prin două accente verticale, în formă de foişor, amplasate lateral, iar în centru de porticul redus ca lungime la trei travee, care protejează intrarea, suprapus de balconul deschis, limitat de balustradă (Atlas istoric Brăila – Maria Stoica, p. XV). Construcţie în sil neoromânesc, solidă, pe piloni de beton, clădirea a rezistat timpului fără modiicări, neprezentând fisuri. Etajul are o terasă sprijinită pe 10 coloane cilindrice. Pe faţada clădirii se află o placă de marmură, 60×40 cm, cu următorul text: Această placă a fost dezvelită în amintirea evenimentelor petrecute în anul 1848, când revoluţionarii moldoveni, arestaţi şi trimişi sub escortă, printre care şi viitorul domnitor Al.I.Cuza, au reuşit să fugă găsind sprijin în rândurile populaţiei brăilene. În anul 2008, drept Vadul Danubiului, s-a ridicat noul sediu al Căpităniei. Port de export cerealier, a oferit locuri ideale (în preajma Agenţiei navale şi a Docurilor) pentru construirea a două din cele mai mari mori din sud-estul Europei. Sursa: Monumente istorice ale orașului Brăila, Ioan Munteanu, Editura Proilavia, Brăila, 2016 | Construction: 1906-1907, List of Historical Monuments, Code: BR-II-m- B- 02128 As the Minister of Foreign Affairs of Romania, Vasile Boerescu, pointed out in a correspondence dated January 27, 1873, „the first public locality, the first public authority that presents itself to a foreigner as soon as he sets foot on our land from the Danube side is the Port Authority ” (quoted E.O. Mocanu, op. cit., p.70). However, 36 years will pass until a representative building is built in 1909. At the beginning of the century, the NFR agency operated in a hangar, which no longer corresponded to the interests of the port, and, at the request of the NFR management, the construction of a premises was approved to serve the Brăila River Agency: offices, ticket offices, waiting room, restaurant, the port police, customs sector, the harbor master on the ground floor, and on the first floor, the Hydraulic Service – Brăila sector. Between July 10-31, 1906, the old hangar is demolished. Following an auction (see Panait Popescu, art. cit, pp. 110-111), architect engineer V. Hălăceanu from Iasi signs the construction contract worth 70,000 lei, with a deadline of March 30, 1907. for various reasons, the provisional acceptance was made on February 8, 1908 and the definitive one, after the warranty year, on April 7, 1909. The works had been approved by Eng. Anghel Saligny, director of the Hydraulic Service in the Ministry of Works Public. The project took into account the physical characteristics of the land that had to be taken into account: the consolidation of the Danube bank against erosion over time, the drainage of the building inside and of rainwater from the surrounding land, etc. In 1990, the Romanian Government and the Minister of Reform, Adrian Severin, ordered the „appropriation” of the state units with the spaces under their administration. As such, the Directorate led by Traian Băsescu, as a representative of the Ministry of Transport, transferred the Agency’s assets to „Navrom” Brăila. The former „Navrom”, which became „Romnav”, was privatized using the „Mebo” method and the new owner/director, Eng. Antistescu, after buying the majority of the employees’ shares, acquired the building, emblematic of Braila, symbol of the port of Braila, something unprecedented in any Romanian port. Currently, the former River Station fulfills two functions: the headquarters of the „Romnav” company and a private residence for Gheorghe Anistescu, the owner of the company, who occupies the five rooms on the first floor of the building. It consists of a central volume, with ground floor and first floor, and two side wings with a single level. On the ground floor were the waiting rooms for the public, located in the center of the composition, flanked by the customs agent’s office, respectively offices and warehouse. The lower floor was occupied by the offices of the Naval Service. The main facade, facing the Danube, is identified by the portico extended along the entire length of the central volume, overlapped at floor level by a terrace limited by a balustrade. On the opposite facade, open to the city, the main body of the building is marked by two vertical accents, in the form of a gazebo, located laterally, and in the center by the portico reduced in length to three bays, which protects the entrance, overlapped by the open balcony, limited by railing (Brăila historical atlas – Maria Stoica, p. XV). Construction in neo-Romanian sil, solid, on concrete pillars, the building has withstood time without modifications, showing no cracks. The floor has a terrace supported on 10 cylindrical columns. On the facade of the building there is a marble plaque, 60×40 cm, with the following text: This plaque was unveiled in memory of the events that took place in 1848, when the Moldavian revolutionaries, arrested and sent under escort, including the future ruler Al.I. Cuza, managed to escape, finding support among the Braile population. In 2008, as the Danube Ford, the new headquarters of the Captaincy was built. A grain export port, it offered ideal sites (near the Naval Agency and the Docks) for the construction of two of the largest mills in South-Eastern Europe. Source: Historical monuments of the city of Brăila, Ioan Munteanu, Proilavia Publishing House, Brăila, 2016 |
4 Moara Violatos cu uriaşul coş,
Violatos mill with the huge basket
| Construcție: 1898, Lista Monumentelor Istorice, Cod: BR-II-m-B-02127 În epocă se numea Fabrica de făină Panait Violatos, cea mai impozantă şi mai perfecţionată instalaţiune din toată ţara şi, probabil, din întregul Orient, care, prin instalaţia electrică, oferea de pe Dunăre o privelişte feerică. Panait Violatos a fost între 1889-1892 asociat la Moara Milas, premiată cu medalia de aur la Expoziţia Universală de la Paris. Apoi a demarat ambiţiosul proiect al construirii celei mai moderne mori din sud-estul Europei. A fost construită fără aprobarea consilierilor comunali şi în ciuda interpelării făcute de senatorul dr. Butărescu despre violarea legii sanitare în cazul amplasării morilor cu aburi pe malul Dunării. Dat fiind nivelul ridicat al pânzei freatice, pentru construirea ei s-a recurs la plantarea unor piloţi din stejar, înmuiaţi în catran, la mare adâncime. O soluţie originală s-a folosit şi pentru aducerea grâului direct din şlepuri printr-un canal subteran, amenajat sub nivelul de călcare de astăzi, dotat cu mecanică specială pentru introducerea cerealelor din şlepuri în fabrică pe cale automată. Într-un contract de închiriere din 1939 cu SH (dosar 1/1946) se menţionează : „canal de zidărie cu două conducte – conductă sorb de alimentare cu apă din Dunăre şi un canal de evacuare, conducte metalice pentru produse petroliere, toate pe sub plaformă, şi linie ferată de garaj pentru încărcarea şi descărcarea vagoanelor, de 164 metri liniari, construită în 1912”. „ Energia electrică şi motoarele aduse din Braunschweig permiteau desfăşurarea unei acivităţi continue. Mecanicii-şefi şi maeştrii morari erau aduşi din străinătate” (Doina Bubulete). George Radu, inspector principal, Direcţia de Cultură : A fost ridicată pe piloni de lemn înfipţi în solul argilos, solidarizaţi cu elemente liniare din beton, suprastructura fiind realizată din cărămidă iar planşeele peste parter şi peste cele 5 nivele (dintre care două ocupate de depozitele colosale de făinuri de toate calităţile) din profile metalice cu placă din beton armat. În timp, au fost executate mai multe lucrări de consolidare, cele mai multe fiind realizate după cutremurul din 1977, prin montarea unor tiranţi din oţel beton. La construcţie a fost utilizat betonul armat şi cimentul produs la Fabrica de Ciment Portland I.G. Cantacuzino din Brăila, astăzi demolată. La data construirii, era cea mai mare moară din sud-estul Europei, fiind alimentată cu energie electrică de motoare proprii, ce permiteau măcinarea unor canităţi impresionante de cereale care, ulterior, erau exportate în Orientul Apropiat şi în nordul Africii (Obiectiv, 23 aprilie 2013). Calendar 1922: Moara Gabriel Violatos & Co. Cu un capital social de 2000000 lei şi cu unul rulant de 20000000; maşini cu forţa de 1200 H.P. consumând zilnic 8 tone de păcură iar materii prime 700 vagoane anual; capacitatea de producţiune în 24 de ore – 15 vagoane. Utilizează 100 de lucrători. După cel de-al doilea război mondial, clădirea a fost naţionalizată, schimbându-şi desinaţia iar instalaţiile – dezafectate. Expresivitatea arhitecturală exterioară a fost păstrată. După 1989, este în curs de derulare un proces deschis de ultimii moştenitori (dintre care profesorul Bunea a decedat în 2014). Sursa: Monumente istorice ale orașului Brăila, Ioan Munteanu, Editura Proilavia, Brăila, 2016 | Construction: 1898, List of Historical Monuments, Code: BR-II-m-B-02127 At the time, it was called the Panait Violatos Flour Factory, the most imposing and perfected installation in the whole country and, probably, in the whole East, which, through the electrical installation, offered an enchanting view from the Danube. Panait Violatos was between 1889-1892 an associate at the Milas Mill, awarded with the gold medal at the Universal Exhibition in Paris. Then he started the ambitious project of building the most modern mill in South-Eastern Europe. It was built without approval the municipal councilors and despite the questioning made by the senator Dr. Butărescu about the violation of the sanitary law in the case of the location of the steam mills on the banks of the Danube. Given the high level of the water table, for its construction resorted to the planting of oak piles, soaked in tar, at a great depth. An original solution was also used to bring the wheat directly from the barges through an underground channel, set up below today’s treading level, equipped with special mechanics for introducing the grain from the barges into the factory automatically. In a lease contract from 1939 with SH (file 1/1946) it is mentioned: „canal of masonry with two pipes – a Sorb water supply pipe from the Danube and an exhaust channel, metal pipes for petroleum products, all under the platform, and a garage railway line for loading and unloading wagons, 164 linear meters, built in 1912″ . „Electricity and engines brought from Braunschweig allowed for continuous activity. The chief mechanics and master millers were brought from abroad” (Doina Bubulete). George Radu, chief inspector, Directorate of Culture: It was erected on wooden pillars embedded in the clay soil, solidarized with linear concrete elements, the superstructure being made of brick and the floors over the ground floor and over the 5 levels (two of which are occupied by the warehouses colossal flours of all qualities) made of metal profiles with a reinforced concrete plate. Over time, several consolidation works were carried out, most of which were carried out after the earthquake since 1977, by installing concrete steel tie rods. Reinforced concrete and cement produced at the Portland Cement Factory I.G. were used in the construction. Cantacuzino from Brăila, demolished today. At the time of its construction, it was the largest mill in South-Eastern Europe, being powered by electricity from its own motors, which allowed the grinding of impressive amounts of grain which, later, they were exported to the Near East and North Africa (Objective, April 23, 2013). Calendar 1922: Gabriel Violatos & Co. Mill. With a share capital of 2,000,000 lei and a working capital of 2,000,000; machines with a power of 1200 H.P. consuming 8 tons of fuel oil daily and 700 wagons of raw materials annually; production capacity in 24 hours – 15 wagons. It employs 100 workers. After the Second World War, the building was nationalized, changing its designation and the installations – decommissioned. The exterior architectural expressiveness has been preserved. After 1989, a lawsuit opened by the last heirs (among whom Professor Bunea died in 2014) is ongoing. Source: Historical monuments of the city of Brăila, Ioan Munteanu, Proilavia Publishing House, Brăila, 2016 |
5. Biserica „Adormirea Maicii Domnului“,
„Assumption of the Virgin Mary” Church
https://goo.gl/maps/WA6UAnrzf13iMs446
| Construcție: 1909-1914, Lista Monumentelor Istorice, Cod: Prima clădire a acestei biserici a fost din cărămidă şi s-a ridicat în anul 1844. Această biserică a ars în 1895 în urma unui incendiu din cauza neglijenţei unor tinichigii care reparau acoperişul. Pe locul Bisericii s-a construit un paraclis din lemn, folosindu-se fondurile fostei biserici şi donaţiile unor enoriaşi. Actuala construcţie a bisericii a fost începută la 31 mai 1909 când s-a pus piatra de temelie şi a fost terminată la data de 27 aprilie 1914. Sfinţirea s-a făcut în acelaşi an cu ocazia hramului de “Sfânta Maria” prin bunăvoinţa preasfinţitului episcop al Dunării de Jos, Miron Miculescu. Construcţia s-a realizat din cărămidă, în stil bizantin românesc cu planul în formă de cruce, cupola rotundă şi cu două turle, arhitect fiind Mihai Nicolescu. Preotul Paroh care s-a ocupat de construcţia bisericii a fost Ilie Didicescu ajutat de preotul Ioan Nicolau. Constructorul bisericii a fost Dumitru Dumitrescu, iar pictorul dispunea până la primul război mondial de o avere de peste 100 000 lei, posedând în numerar 25 000 lei şi cinci proprietăţi în oraş. În jurul bisericii se găsea o grădină frumoasă. Biserica pe parcursul timpului a suferit o serie de renovări şi restaurări ale construcţiei şi picturii, realizate prin diferite donaţii. După 1950 prin stăruinţa preotului paroh Ştefan Copae s-a construit lângă biserică un cabinet medical situat în Str. Unirii nr. 220. Sursa: “Bisericile Brăilei” de Dr. Ionel Ştefan Alexandru | Construction: 1909-1914, List of Historical Monuments, Code: The first building of this church was made of brick and was erected in 1844. This church burned down in 1895 following a fire due to the negligence of some tinsmiths who were repairing the roof. A wooden chapel was built on the site of the Church, using the funds of the former church and the donations of some parishioners. The current construction of the church was started on May 31, 1909 when the foundation stone was laid and was finished on April 27, 1914. The consecration took place in the same year on the occasion of the dedication of „Holy Mary” by the grace of the most consecrated bishop of the Lower Danube , Miron Miculescu. The construction was made of brick, in Romanian Byzantine style with a cross-shaped plan, a round dome and two towers, the architect being Mihai Nicolescu. The parish priest who took care of the construction of the church was Ilie Didicescu assisted by the priest Ioan Nicolau. The builder of the church was Dumitru Dumitrescu, and the painter had a fortune of over 100,000 lei before the First World War, possessing 25,000 lei in cash and five properties in the city. Around the church was a beautiful garden. Over time, the church underwent a series of renovations and restorations of the construction and painting, made through various donations. After 1950, through the persistence of parish priest Ştefan Copae, a medical office was built near the church located in Str. Union no. 220. Source: „Bisericile Brailei” by Dr. Ionel Ştefan Alexandru |
6. Cazarma Artileriei Călăreață,
Horse Artillery Barracks
7. Castelul de apă,
The water tower,
https://maps.app.goo.gl/TPH1t1uc3PXNgYmV8
| Construcție: 1914, Lista Monumentelor Istorice, Cod: BR-II-m-B-02104 În 1894, Analele ministerului de lucrări publice include sub formă de proiect pentru alimentarea oraşului un Castel de apă, rezervor de 2000 mc. Autorul, ing. Elie Radu, i-a dat înfăţişarea unui templu, având în vedere vecinătatea bisericii Sf. Spiridon (azi Palatul Telefoanelor), castelul urmând a se ridica pe actualul loc al Palatului Agriculturii. Conceput în silul Renaşterii timpurii italiene, Castelul de apă a rămas în stadiul de proiect, niciunul dintre aceste elemente neregăsindu-se în Rezervorul de apă, înalt de 30 de metri, construit în Grădina Mare douăzeci de ani mai târziu, în anii 1912-1913, din fondurile Primăriei. Este o construcţie modernă, cu o aparenţă spaţială aerodinamică. Are forma unui cilindru din beton armat, cu înălţimea de 30,15 m măsurată de la nivelul de călcare al parterului), cu trei niveluri (subsol, parter şi etaj), peste care sunt amplasate două rezervoare inelare, ultimul acoperit de cupolă. (Atlasul istoric Brăila – Maria Stoica, p.XIII). Ştefania Botez-Ion Volcu, Brăila în cărţi poştale ilustrate, p.139 : Construit din beton armat cu parter şi 4 etaje, cu o înălţime de 32 m, pe o rază de 14 m. Proiectul a fost elaborat de inginerul Ghermani, fiind pus în circuitul reţelei de apă pentru a asigura o presiune constantă în conducte şi, în acelaşi timp, pentru a evita aşa-zisele lovituri de berbec. Conceput şi folosit ca rezervor de apă potabilă şi regulator de distribuţie a apei în oraş şi întreţinut de Primărie prin Întreprinderile Comunale Brăila. Proiectul prevedea instalarea a două conducte de câte 400 mm, alimentate fiecare la câte o pompă, care să debiteze apa de la uzină la castel. Până în anul 1944, nu se instalase decât o conductă cu o pompă de 600 mc/oră. În 1982, Castelului i se schimbă destinaţia în spaţiu de alimentaţie publică. În acest scop s-au realizat mai multe modificări, în urma cărora rezervorul superior al castelului, în care s-a amenajat un bar, se deplasa în jurul axului într-o rotaţie completă, oferind o panoramă inedită asupra oraşului, Galaţiului şi Munţilor Dobrogei. Unică în ţară, o asfel de rotativă se mai putea întâlni în Japonia şi în Germania. Tot atunci, au fost adăugate cele două turnuri cilindrice, simetrice, dotate cu ascensor în interior, şi câte o scară în exterior. A fost folosit ca turn de apă, ca foişor de foc şi ca depozit de vin, terasă de vară, cofetărie şi restaurant, restaurant cu plaformă rotaivă, turn de televiziune etc. Datorită unei legi strâmbe date după ureche de celebrul politician care nu ştia formula apei, clădirile au trecut în proprietatea administratorilor. Aşa se face că, în 1990, a devenit proprietatea Cooperativei Orăşeneşti ,,1 Mai”, care, la rându-i, a vândut-o Cony-Sat-ului, Primăria reuşind, după îndelungi procese, să intre în posesia turnului. Se intenţionează a se instala în el un observator astronomic. Sursa: Monumente istorice ale orașului Brăila, Ioan Munteanu, Editura Proilavia, Brăila, 2016 | Construction: 1914, List of Historical Monuments, Code: BR-II-m-B-02104 In 1894, the Annals of the Ministry of Public Works include a Water Castle, a 2000 cubic meter reservoir as a project for supplying the city. The author, Eng. Elie Radu, gave it the appearance of a temple, considering the vicinity of St. Spiridon’s church (today the Telephone Palace), the castle to be built on the current site of the Agriculture Palace. Conceived in the silo of the early Italian Renaissance, the Water Castle remained in the design stage, none of these elements being found in the 30-meter-high Water Reservoir, built in the Great Garden twenty years later, in 1912-1913 , from the funds of the City Hall. It is a modern construction, with an aerodynamic spatial appearance. It has the shape of a reinforced concrete cylinder, with a height of 30.15 m measured from the tread level of the ground floor), with three levels (basement, ground floor and first floor), above which are placed two ring tanks, the last one covered by a dome. (Brăila historical atlas – Maria Stoica, p.XIII). Ştefania Botez-Ion Volcu, Brăila in illustrated postcards, p.139: Built of reinforced concrete with a ground floor and 4 floors, with a height of 32 m, on a radius of 14 m. The project was developed by the engineer Ghermani, being put in the circuit of the water network to ensure a constant pressure in the pipes and, at the same time, to avoid the so-called water hammer. Designed and used as a potable water tank and water distribution regulator in the city and maintained by the City Hall through Brăila Communal Enterprises. The project provided for the installation of two 400 mm pipelines, each fed to a pump, which would carry the water from the factory to the castle. Until 1944, only one pipe with a pump of 600 mc/hour had been installed. In 1982, the Castle’s destination was changed to a public food space. For this purpose, several changes were made, as a result of which the upper reservoir of the castle, in which equipped with a bar, it moved around the axis in a complete rotation, offering a unique panorama over the city, Galaţi and the Dobrogea Mountains. Unique in the country, such a rotary was possible met in Japan and in Germany. Also then, the two cylindrical, symmetrical towers, equipped with an elevator inside, and a staircase outside, were added. It was used as a water tower, as a fire gazebo and as a wine storage, summer terrace, confectionery and restaurant, revolving platform restaurant, television tower, etc. Thanks to a crooked law passed by the famous politician who did not know the formula of water, the buildings became the property of the administrators. This is how, in 1990, it became the property To the 1 Mai Municipal Cooperative, which, in turn, sold it to Cony-Sat, the City Hall succeeding, after long trials, in taking possession of the tower. It is intended to install an observatory in it astronomical. Source: Historical monuments of the city of Brăila, Ioan Munteanu, Proilavia Publishing House, Brăila, 2016 |
8. Grădina Publică,
Public Garden
https://goo.gl/maps/5W1dUQxnhaLGRGEA8
| Construcție: 1834, Grădina Publică – Grădina Împărătească În zona dinspre Vadul Schelei ar fi fost Grădina Paşei, atestată şi de numirea străzii de către riverani „Strada Grădinei Împărăteşti”. La extremitatea sudică, în planul lui Berroczyn (1834) găsim proiectată o grădină publică numită Belvedere (drept strada căreia i-a dat numele). Grădina Publică îşi merită numele de Belvedere datorită privelişii pe care ţi-o oferă. O spune Nicolae Iorga în ,,Drumuri şi oraşe din România”, în 1904: ,,splendida grădină publică de pe terasa căreia ochiul cuprinde acoperişurile roşii ale magaziilor, catarturile (catargele) pe care se ţes funii şi gurile negre ale vapoarelor ce se odihnesc de drum pe Dunăre.” Astăzi, magaziile, ce se-ntindeau pe 16 ha oferă o imagine dezolantă, cele câteva care au mai rămas alându-se în ruină iar ,,catarturile” (catargele) lipsesc cu desăvârşire. O spune şi Panait Istrati, cel care o compara cu una dintre cele şapte minuni, justificând astfel apelativul de Grădină Împărătească: ,,suspendată perpendicular pe marginea platoului care domină majestuoasa Dunăre şi Delta cu bălţile ei fără pereche…,Grădina Publică te ajută să-ţi închipuieşi faimoasele grădini suspendate ale Semiramidei…” Privind în depărtare, vezi Dobrogea, ,,muzeu geologic natural”, cum o numea Vasile Pârvan, vezi Munţii Măcinului, rest din Munţii Hercinici, cei mai vechi din Europa, alcătuiţi din granit, din care s-au pietruit străzi în Constantinopol sau în Marsilia iar în 1972 s-a construit Stadionul Olimpic din München. S-a numit şi se numeşte Grădina Mare pentru a o deosebi de Grădiniţa – Grădina Mică din centru (azi Piaţa Traian). Primăria a avut permanent în grijă amenajarea grădinii (60000 mp). Se aducea ,,pământ vegetabil” şi se plantau puieţi. Asfel, în februarie 1864, Anton Cheleru, grădinarul oraşului, este trimis la Bucureşti spre a aduce ,,modele” pentru ,,plantaţia” Grădinii Publice, a pieţei Siinţii Arhangheli şi a Bulevardului (Cuza). Se realizau diverse uilităţi în consens cu modernizarea oraşului. De aceea, proiectul aprovizionării cu apă a oraşului prevedea şi ,,două fontene în Grădina Publică, care vor procura oricâtă apă va trebui pentru întrebuinţarea plantaţiilor şi a grădinii” (Primăria Brăilei, dosar 5/1863) iar prin realizarea centralei termoelectrice în 1893 se asigura iluminatul cheiului, docurilor, grădinii publice şi al staţiei C.F.R. În 23 mai 1864, municipalitatea, având în vedere că „singura distracţie ce pot avea domnii orăşani şi mulţimea de străini ce se află în acest oraş, în imp de vară, se mărgineşte numai într-o grădină publică”, hotărăşte să angajeze o fanfară. Fanfara concerta în chioşcul construit din metal dantelat în silul feroneriei noului sil. Acordurile orchestrei se auzeau dincolo de porţile grădinii. Din repertoriu nu lipsea Strauss, dar nici ,,Valurile Dunării” de Ivanovici. Grădina a fost împrejmuită cu grilaj metalic pe soclu din zidărie. Sursa: Monumente istorice ale orașului Brăila, Ioan Munteanu, Editura Proilavia, Brăila, 2016 | Construction: 1834, Public Garden – Royal Garden In the area from Vadul Schelei there would have been Paşei’s Garden, also attested by the name of the street by the river residents „Strada Grădinei Împărateşti”. At the southern end, in Berroczyn’s plan (1834), we find a public garden designed called Belvedere (after the street to which he gave its name). The Public Garden deserves its name Belvedere because of the view it offers you. Nicolae Iorga says it in „Roads and towns in Romania” in 1904: „the splendid public garden on the terrace whose eye includes the red roofs of the warehouses, the masts on which the ropes are woven and the black mouths of the resting ships by road on the Danube.” Today, the warehouses, which spread over 16 hectares, offer a desolate picture, the few that are left lying in ruins and the „masts” (masts) are completely missing. It is also said by Panait Istrati, who compared it to one of the seven wonders, thus justifying the appellation of the Royal Garden: „suspended perpendicularly on the edge of the plateau that dominates the majestic Danube and the Delta with its unique ponds…, the Public Garden helps you imagine the famous hanging gardens of Semiramide…” Looking in the distance, you see Dobrogea, „natural geological museum”, as Vasile Pârvan called it, you see the Macin Mountains, the rest of the Hercinian Mountains, the oldest in Europe, made of granite, from which streets were paved in Constantinople or in Marseille and in 1972 the Olympic Stadium in Munich was built. It was called and is still called the Great Garden to distinguish it from the Little Garden in the center (today Piaţa Traian). The town hall has always taken care of the landscaping of the garden (60,000 square meters). „Vegetable soil” was brought and saplings were planted. Thus, in February 1864, Anton Cheleru, the city gardener, is sent to Bucharest to bring „models” for the „plantation” of the Public Garden, Siintia Arhangheli square and Boulevard (Cuza). Various buildings were built in line with the modernization of the city. That is why the city’s water supply project also provided for „two fountains in the Public Garden, which will procure as much water as will be needed for the use of the plantations and the garden” (Brăilei Town Hall, file 5/1863) and with the construction of the thermoelectric plant in 1893 ensures the lighting of the quay, the docks, the public garden and the C.F.R. station. On May 23, 1864, the municipality, bearing in mind that „the only entertainment that can be had by the townspeople and the crowd of foreigners in this city, in the summertime, is confined to a public garden”, decides to hire a brass band . The marching band performed in the kiosk built of laced metal in the ironwork silo of the new silo. The chords of the orchestra could be heard beyond the garden gates. Strauss was not missing from the repertoire, but also „Danube Waves” by Ivanovici. The garden was fenced with a metal grid on a masonry plinth. Source: Historical monuments of the city of Brăila, Ioan Munteanu, Proilavia Publishing House, Brăila, 2016 |
9. Ceasul public,
The public clock
https://goo.gl/maps/TumcSXfnF2xAdgz17
Construcție: 1909, Lista Monumentelor Istorice, Cod: BR-III-m-B-02146 Date primare: constructor – Carol Sakar, datat 1909; două plăci de metal fixate la bază cu următoarele inscripţii: ,,Carol Sakar ; Praga–Karlin; Bohemia–Austria”; “Reconstruit în 1968 de Întreprinderea de Industrie Locală nr. 1 Brăila”; metal turnat şi sudat; dimensiuni aproximative – 1150 x 192 x 192 cm; piesă în sil baroc pentru decorarea parcurilor şi grădinilor (Monumentele judeţului Brăila,1977). De dimensiuni monumentale, având o înălţime de 11,5 m, este o piesă în sil baroc cu caracter decorativ. Fostul consilier Petre Naum Petru (1842 – 1898) a lăsat primăriei oraşului prin testament suma de 8000 lei pentru cumpărarea unui ceas public amplasat în grădina Tiriplic, cu patru cadrane, corespunzând celor patru străzi principale care plecau din piaţă. Comandat la Viena, ceasul este adus în 1909 odată cu plăcile care trebuiau să formeze soclul. Apoi, plăcile au fost asamblate, după cum se vede şi astăzi: sus, la cadrane, s-a trecut în trei părţi anul 1909 iar pe latura a patra – ,,Donaţiunea Petre Naum Petru”. Ceasul a fost ,,reconstruit” în 1968, atunci plantându-se în partea superioară însemnul comunist ,,Secera şi ciocanul” , ,,debarcat “ între timp. În partea de jos, spre vest, este pictată o corabie cu pânze, prezentă adesea şi în vechile sigilii ale oraşului. Cu timpul, navele cu pânze (veliere) au fost înlocuite cu basimente propulsate de maşini cu abur, cu zbaturi sau elice. Corabia fusese şi emblema Parisului. Sub cea a Luteţiei scria: Fluctuat, nec mergitur! – E bătută de valuri, dar nu se scufundă. Deviza este valabilă şi pentru Brăila, ale cărei „ceasuri” erau măsurate în port, într-un port prin care astăzi mai trec din când în când doar barje către şi dinspre Galaţi. Monumentul este menţionat de cunoscutul călător Mihai Tican Rumano în 1933, de brăileanul Ury Benador sau de Perpessicius, care scria: La stereoscop am văzut cocheta grădină Tiriplic în mijlocul căreia se înalţă monumentalul ceas, care şi astăzi îşi păstrează nota sa originală. Ceasul din centru a fost reper temporal pentru toţi trecătorii în drum spre port sau spre gară, chiar după ce brăileanul Ştefan C. Hepites, creatorul Insitutului Meteorologic, organizase Serviciul orei. Reper temporal, el este şi un reper sentimental, întâlnirile la ceas intrând în obişnuinţa întregului oraş. Orice ar fi, Ceasul continuă să troneze şi acum, asemenea unui rege al cărui regat a apus de mult (Sorin Ivan) Sursa: Monumente istorice ale orașului Brăila, Ioan Munteanu, Editura Proilavia, Brăila, 2016 | Construction: 1909, List of Historical Monuments, Code: BR-III-m-B-02146 Primary data: builder – Carol Sakar, dated 1909; two metal plates fixed to the base with the following inscriptions: Carol Sakar; Prague–Karlin; Bohemia–Austria”; „Reconstructed in 1968 by the Local Industry Enterprise no. 1 Braila”; cast and welded metal; approximate dimensions – 1150 x 192 x 192 cm; piece in baroque style for decorating parks and gardens (Brăila county monuments, 1977). Of monumental dimensions, with a height of 11.5 m, it is a piece in baroque style with a decorative character. The former councilor Petre Naum Petru (1842 – 1898) bequeathed to the city hall the sum of 8000 lei for the purchase of a public clock located in the Tiriplic garden, with four quadrants, corresponding to the four main streets that left the square. Ordered in Vienna, the clock is brought in 1909 together with the plates that were supposed to form the plinth. Then, the plates were assembled, as can be seen today: at the top, on the dials, the year 1909 was written in three parts, and on the fourth side – „Donation to Petre Naum Petru”. The clock was „reconstructed” in 1968, then the communist emblem „Hammer and Sickle” was planted in the upper part, „disembarked” in the meantime. In the lower part, towards the west, a ship with sails is painted, often present in the old seals of the city. Over time, sailing ships (sailboats) were replaced by ships powered by steam engines, paddles or propellers. The ship had also been the emblem of Paris. Under that of Lutetia it was written: Fluctuat, nec mergitur! – She is beaten by the waves, but she does not sink. The motto is also valid for Brăila, whose „clocks” were measured in the port, in a port through which today they still pass from sometimes only barges to and from Galaţi. The monument is mentioned by the well-known traveler Mihai Tican Rumano in 1933, by the Brailean Ury Benador or by Perpessicius, who wrote: Through the stereoscope I saw the charming Tiriplic garden in the middle of which rises the monumental clock, which even today retains its original note. The clock in the center was a time reference for all passers-by on their way to the port or the train station, even after Brailean Ştefan C. Hepites, the creator of the Meteorological Institute, had organized the Time Service. A temporal landmark, it is also a sentimental landmark, meetings on the clock becoming a habit of the entire city. Whatever it is, the Clock continues to reign even now, like a king whose kingdom has long since set (Sorin Ivan) Source: Historical monuments of the city of Brăila, Ioan Munteanu, Proilavia Publishing House, Brăila, 2016 |
.
10. Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”,
„Holy Trinity” Christian Baptist Church
https://goo.gl/maps/ixSehoLCcampkXBP9
11. Biserica Greacă „Buna Vestire“,
Greek Church „Good Annunciation”
https://maps.app.goo.gl/A7vEf88PBehp3dvRA
| Construcție: 1863-1872, Lista Monumentelor Istorice, Cod: BR-II-m-A-02076 Biserica Buna Vestire (Greacă),devenită, la 1 iulie 2015, monument istoric de interes naţional Biserica reprezintă o măreaţă şi valoroasă construcţie din punct de vedere arhitectonic (stil bizantino-gotic, sinteză dintre romantism şi clasicism), ridicată de Comunitatea Elenă din Brăila cu aprobarea, din 15 mai 1863 a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, oficierii în limba greacă, pentru membrii coloniei greceşti şi pentru navigatorii celor aproximativ 300 de corăbii ce soseau anual în portul Brăila. Proiectul aparţine arhitectului Avraam Ioanidis din Brussa – Asia Mică, coordonator şi al lucrărilor de construcţie. Ca mărime (43,5 m lungime şi 23,5 m lăţime), este egală cu Mitropolia Atenei. La 8 septembrie 1863 s-a pus piatra de temelie a bisericii, sfinţirea ei având loc la 29 octombrie 1872, sub arhiereasca păstorire a Episcopului Melchisedec al Eparhiei Dunării de Jos. Biserica are formă de cruce, cu două turle. Ca stil, domină cel bizantin, cu influenţe antice, elene, gotice şi renascentiste. Biserica are trei sfinte altare, altarul principal având baldachin în stilul Renaşterii, şi trei hramuri: Buna Vestire, Sf. Gherasim şi Sf. Nicolae. Ioanidis a preluat modelul bazilicii bizantine cu pronaos dreptunghiular, naos în formă de cruce cu braţele egale, având centrul încununat de o cupolă sprijinită pe pandantivi, şi altar. Intrarea în biserică se face printr-un portic etajat, pe care se sprijină turnul clopotniţă. (…) Interiorul bisericii a fost decorat, între anii 1871 şi 1872, de către pictorul italian Fernando Iacevoli (capiteluri, frize, arhitrave), de ucenicul său Gioachimo Brolca (placarea cu marmură a coloanelor) şi de Rolf Schumann (amvonul şi pardoseala). Atât la interior, cât şi la exterior, au fost folosite elemente împrumutate din mai multe stiluri, care dau bisericii un aspect eclectic: coloanele corintice sunt grupate după principii baroce, pilaştrii renascentişti susţin pinioane gotice, ferestrele se arcuiesc fie semicircular, fie sub formă de ogivă, în timp ce profile treptate sau în volută conturează terminaţia celor patru faţade. La interior surprinde planul bazilical al naosului, prezenţa tribunelor suspendate care înconjoară pe trei laturi zidurile şi amvonul în consolă fixat pe unul din stâlpii ce susţin arcadele semicirculare de la baza cupolei (…) Pereţii sunt împodobiţi, în primul rând, prin reliefuri pictate: pilaştri, capitele, cornişe. Deosebită este forma armăturii iconostasului, asemănătoare, compoziţional, cu faţada templelor antice (Maria Stoica, Brăila. Memoria unui oraş, ed. cit., p.213-214). Pictura acestui lăcaş a fost executată în trei etape de Gheorghe Tătărăscu (1880): Iisus Pantocrator şi cei patru evanghelişti; pictorul grec Constantinos Livadas Liochis (1900-1902): Sf. Altar, cu o parte din naos, arcada cea mare dinspre răsărit şi arcadele mari din nord şi sud, şi Belizarie (1945-1946): pronaosul şi partea înaltă a naosului. Posedă vitralii deosebit de valoroase. Policandrele sunt realizate din cristal de Boemia, iar catapeteasma a fost lucrată în foiţă de aur de către meşteri aduşi de la Constantinopol. În timpul săpăturilor pentru viitoarea biserică (în partea stângă a Sf. Altar, cu intrare din curte), s-a descoperit Izvorul Maicii Domnului, pe care Prea Sfinţitul Doctor Casian Crăciun, Episcop al Dunării de Jos, îl dorea Dunăre pentru tot neamul românesc, de pace şi de belşug! Să fie Hramul Naţional al sursei vindecărilor! De Izvorul Tămăduirii, timp de trei zile, Brăila devine loc de pelerinaj. În viziunea lui Nicolae Iorga (1904), e o minunată biserică în stil rococo şi cu o cupolă orientală, clădire puternică de piatră, cu stâlpi de marmură în faţadă, având curtea bine pietruită şi îngrijită ca un salon. Sursa: Monumente istorice ale orașului Brăila, Ioan Munteanu, Editura Proilavia, Brăila, 2016 | Construction: 1863-1872, List of Historical Monuments, Code: BR-II-m-A-02076 Church of the Annunciation (Greek), which became, on July 1, 2015, a historical monument of national interest The church is a grand and valuable construction from an architectural point of view (Byzantine-Gothic style, synthesis of romanticism and classicism), built by the Hellenic Community of Brăila with the approval of the ruler Alexandru Ioan Cuza, the official in Greek, on May 15, 1863, for the members of the Greek colony and for the navigators of the approximately 300 ships that arrived annually in Brăila port. The project belongs to the architect Avraam Ioanidis from Brussa – Asia Minor, coordinator of the construction works. In size (43.5 m long and 23.5 m wide), it is equal to the Metropolis of Athens. On September 8, 1863, the foundation stone of the church was laid, its consecration taking place on October 29, 1872, under the episcopal care of Bishop Melchizedek of the Lower Danube Diocese. The church has the shape of a cross, with two towers. The Byzantine style dominates, with ancient, Greek, Gothic and Renaissance influences. The church has three holy altars, the main altar having a canopy in the Renaissance style, and three saints: Annunciation, St. Gerasim and St. Nicholas. Ioanidis adopted the model of the Byzantine basilica with a rectangular pronaos, naos in the shape of a cross with equal arms, having the center crowned by a dome supported on pendants, and an altar. The entrance to the church is through a storied portico, on which the bell tower rests. (…) The interior of the church was decorated, between 1871 and 1872, by the Italian painter Fernando Iacevoli (capitals, friezes, architraves), by his apprentice Gioachimo Brolca (marble cladding of the columns) and Rolf Schumann (pulpit and flooring) . Both inside and outside, elements borrowed from several styles were used, which give the church an eclectic appearance: the Corinthian columns are grouped according to Baroque principles, the Renaissance pilasters support Gothic pinions, the windows arch either semicircularly or in the form of ogive, while gradual or volute profiles outline the termination of the four facades. Inside, the basilical plan of the nave is surprising, the presence of suspended tribunes that surround the walls on three sides and the consoled pulpit fixed on one of the pillars that support the semicircular arches at the base of the dome (…) The walls are decorated, first of all, with painted reliefs : pilasters, capitals, cornices. The shape of the armature of the iconostasis is distinctive, compositionally similar to the facade of ancient temples (Maria Stoica, Brăila. Memory of a city, ed. cit., p.213-214). The painting of this place was executed in three stages by Gheorghe Tătărăscu (1880): Jesus Pantocrator and the four evangelists; the Greek painter Constantinos Livadas Liochis (1900-1902): St. Altar, with part of the nave, the large arcade from the east and the large arcades from the north and south, and Belizaria (1945-1946): the nave and the high part of the nave. It has particularly valuable stained glass windows. The polychandras are made of Bohemian crystal, and the catapeteasma was made in gold leaf by craftsmen brought from Constantinople. During the excavations for the future church (on the left side of St. Altar, with entrance from the courtyard), the Spring of the Mother of God was discovered, which the Most Holy Doctor Casian Crăciun, Bishop of the Lower Danube, wanted the Danube for the entire Romanian nation, from peace and plenty! Let it be the National Shrine of the source of healings! From Izvorul Tămăduirii, for three days, Brăila becomes a place of pilgrimage. In the vision of Nicolae Iorga (1904), it is a wonderful church in rococo style and with an oriental dome, a strong stone building, with marble pillars in the facade, with a well-paved and well-kept courtyard like a salon. Source: Historical monuments of the city of Brăila, Ioan Munteanu, Proilavia Publishing House, Brăila, 2016 |
12. Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“,
„Saint Hierarch Nicholas” Church
Sursă imagine: Obiectiv Vocea Brăilei (https://obiectivbr.ro/content/moa%C5%9Ftele-sf%C3%A2ntului-nicolae-vor-fi-aduse-la-br%C4%83ila)
https://goo.gl/maps/3xpSrhn2DgqMtpAs6
| Construcție: 1835-1837, Lista Monumentelor Istorice, Cod: Biserica Sf. Ierarh Nicolae s-a zidit între anii 1835-1837, cu ajutorul municipalităţii şi al credincioşilor, şi s-a sfinţit de către Episcopul Chesarie al Buzăului. Una dintre turlele bisericii, cea mai înaltă, servea ca observator al oraşului pentru incendiu. Din neglijenţa pompierilor de pază, turla a luat foc, care s-a întins cu repeziciune, mistuind întreaga biserică în ziua de 6 octombrie 1860. În acelaşi an, a început reclădirea bisericii, după planurile arhitectului Dumitru Poenaru, terminându-se în 1865, când s-a şi sfinţit de către Episcopul Melchisedec al Dunării de Jos. Pictura bisericii este executată în anul 1865 de către pictorul Petre Alexandrescu (1828-1899), care îşi făcuse studiile la Academia de Arte Frumoase din Roma. După pictarea bisericii Antim din Bucureşti, a fost chemat de mai marii oraşului să execute şi pictura bisericii Sf. Nicolae. Avea 34 de ani. Se va îndrăgosti de Athena, fata lui Rally, proprietarul hanului care, prin transformări succesive, va deveni Teatrul Maria Filotti. Bogătaşul grec l-a acceptat drept ginere, după ce a renunţat la vopseluri. A intrat în comerţ şi în politică. Adăugiri târzii au fost executate de pictorii Vasile Georgescu şi Costin Petrescu. Catapeteasma a fost opera sculptorilor Petre şi Mihail Babic. În anii 1898-1899, Primăria Brăilei a făcut acestei biserici o reparaţie radicală în interior şi în exterior, ridicându-se cupola din mijloc, iar clopotniţa din faţă înălţându-se cu încă 6 m. În inventarul bisericii se găsesc obiecte de valoare artistică, un însemnat fond de cărţi vechi şi material arhivistic, dintre care amintim: catapeteasma, amvonul, două scaune arhiereşti, două iconostase, toate din 1865, icoana Maicii Domnului îmbrăcată în argint din 1830, icoana Sf. Nicolae şi icoana Sf. Gheorghe din 1839, Crucea Răstignirii, o cruce lucrată din sidef, adusă de la Ierusalim, un epitaf lucrat în fir şi mătase din 1864, alte icoane vechi, un clopot turnat în 1893, care, în 1917-1919, a făcut o plimbare pe la Bucureşti, ridicat fiind de trupele germane pentru a fi topit în material de război. Carol I, cu ocazia venirii în oraşul Brăila, a vizitat şi biserica Sf. Nicolae în 1866, de ziua sărbătoririi Pogorârii Sf. Duh; la 1 noiembrie 1867 şi în 1894, când devenise catedrală a oraşului. Este singurul lăcaş de cult din oraş care valorifică, în timpurile moderne, ceva din moştenirea esteticii goticului, şi anume folosirea arcului ogival la portalul bisericii şi la intrările laterale care îl secondează. Mai aminteşte de gotic aspiraţia spre înălţime, concentrată în cazul acesta în turnul clopotniţă care domină nu numai arhitectura sacră pe care o serveşte şi care îl susţine, ci şi un larg spaţiu înconjurător. De fapt, vederea faţadei de vest – valorificată şi de larga piaţetă în arc de cerc, special creată – permite mai degrabă observarea îmbinării unor forme purtând amprenta stilistică a Europei apusene. Evidente sunt folosirea rozasei/rozetei caracteristice arhitecturii religioase apusene, dar „adaptată” înţelegerii creştin-ortodoxe. Rozasele sunt plasate în stânga şi în dreapta, deasupra uşilor secundare, nu au goluri şi plinuri, deci nu au nici vitralii. Locul obişnuit al rozasei este ocupat de imaginea celui ce dă hramul bisericii, Sf. Nicolae, văzut însă în culori strălucitoare, clare, suplinind parţial efectul de lumină colorată pe care l-ar fi dat vitraliul absent. Din arhitectura sacră apuseană este preluat şi modul de retragere treptată a portalului principal, ca şi rezolvarea arhitecturală şi decorativă a retragerii. De altfel, prezenţa însăşi a turnului clopotniţă, astfel dimensionat, în însuşi corpul edificiului, ca şi amplasarea ceasului în compartimentul cel mai înalt al turnului trimit la soluţii de arhitectură sacră apuseană. Turnul însuşi este un patrulater care se etajează păstrând deschideri adaptate pentru dimensiunile fiecărui etaj, dar fără să revină la ogivele goticului; ferestrele se încheie în arc romanic, colonetele şi capitelurile se inspiră din forme greco-romane. Sursa: Aleiul Cuza și alte monumente, Ioan Munteanu, Proilavia, Brăila, 2015. | Construction: 1835-1837, List of Historical Monuments, Code: The Church of St. Hierarch Nicolae was built between 1835-1837, with the help of the municipality and the faithful, and was consecrated by Bishop Chesarie of Buzău. One of the church towers, the highest, served as the city’s watchtower for the fire. Due to the negligence of the firefighters on duty, the spire caught fire, which quickly spread, consuming the entire church on October 6, 1860. In the same year, the rebuilding of the church began, according to the plans of the architect Dumitru Poenaru, ending in 1865, when and consecrated by the Melchizedek Bishop of the Lower Danube. The painting of the church was executed in 1865 by the painter Petre Alexandrescu (1828-1899), who had studied at the Academy of Fine Arts in Rome. After painting the Antim church in Bucharest, he was called by the city elders to also paint the St. Nicholas church. He was 34 years old. He will fall in love with Athena, Rally’s daughter, the owner of the inn which, through successive transformations, will become the Maria Filotti Theater. The rich Greek accepted him as a son-in-law, after giving up the paints. He entered commerce and politics. Late additions were executed by the painters Vasile Georgescu and Costin Petrescu. The catapeteasma was the work of the sculptors Petre and Mihail Babic. In the years 1898-1899, the Braila City Hall made a radical repair of this church inside and out, raising the cupola in the middle, and the front bell tower rising another 6 m. In the inventory of the church there are objects of artistic value, a significant fund of old books and archival material, among which we mention: the pulpit, the pulpit, two bishop’s chairs, two iconostases, all from 1865, the icon of the Mother of God dressed in silver from 1830, the icon of St. Nicholas and the icon of St. George from 1839, the Cross of the Crucifixion, a cross made of mother-of-pearl, brought from Jerusalem, an epitaph made of thread and silk from 1864, other old icons, a bell cast in 1893, which, in 1917-1919 , took a walk around Bucharest, being picked up by German troops to be melted down into war material. Carol I, on the occasion of coming to the city of Brăila, also visited the church of St. Nicholas in 1866, on the day of the celebration of the Descent of the Holy Spirit; on November 1, 1867 and in 1894, when it became the city’s cathedral. It is the only place of worship in the city that uses, in modern times, something from the heritage of Gothic aesthetics, namely the use of the ogival arch at the church portal and at the side entrances that support it. The aspiration to height is also reminiscent of the Gothic, concentrated in this case in the bell tower that dominates not only the sacred architecture it serves and supports, but also a wide surrounding space. In fact, the view of the west facade – also capitalized on by the large square in a circular arc, specially created – rather allows the observation of the merging of some forms bearing the stylistic imprint of Western Europe. The use of the rosette characteristic of Western religious architecture, but „adapted” to the Christian-Orthodox understanding, is obvious. The rose windows are placed on the left and right, above the secondary doors, they have no voids and fillings, so they have no stained glass either. The usual place of the rose is occupied by the image of the patron saint of the church, St. Nicholas, but seen in bright, clear colors, partially replacing the effect of colored light that the absent stained glass window would have given. The method of gradual withdrawal of the main portal is also taken from the western sacred architecture, as well as the architectural and decorative solution of the withdrawal. Moreover, the very presence of the bell tower, so dimensioned, in the body of the edifice itself, as well as the placement of the clock in the highest compartment of the tower refer to Western sacred architecture solutions. The tower itself is a quadrilateral that is storeyed keeping openings adapted to the dimensions of each floor, but without returning to the Gothic ogives; the windows end in a Romanesque arch, the colonnades and capitals are inspired by Greco-Roman forms. Source: Aleiul Cuza and other monuments, Ioan Munteanu, Proilavia, Brăila, 2015. |
13. Templul Coral,
Choral Temple
Sursă Foto: Brăila Culturală, Anul II, Nr. II, Octombrie 2022
https://goo.gl/maps/n1GEd2eMv6KeH4o19
| Construcție: 1863, Lista Monumentelor Istorice, Cod: A fost construită în 1863,în stil neogotic cu o turlă octogonală exterioară și cu decorații de tip vitraliu a ferestrelor, care dau un farmec aparte spațiului interior dedicat activitților spirituale. Sursă: Brăila Culturală, Anul II, Nr. II, Octombrie 2022 Imobilul monument istoric este cunoscut astăzi sub numele de Templul Nou, fiind unica clădire a cultului care mai există în Brăila dintre cele trei câte s-au aflat pe teritoriul orașului. Pe aceeași stradă, la nr. 14, se regăsește Casa comunității evreiești din Brăila. Sursa: Picături de legendă brăileană, Editura Proilavia, Brăila, 2016 | Construction: 1863, List of Historical Monuments, Code: It was built in 1863, in neo-gothic style with an external octagonal spire and stained glass window decorations, which give a special charm to the interior space dedicated to spiritual activities. Source: Brăila Culturală, Year II, No. II, October 2022 The historical monument building is today known as the New Temple, being the only cult building that still exists in Brăila among the three that were located on the city’s territory. On the same street, at no. 14, the House of the Jewish Community of Brăila can be found. Source: Drops of Brailean legend, Proilavia publishing house, Brăila, 2016 |
14. Biserica Bulgărească „Înălţarea Domnului“,
Bulgarian Church „The Ascension”,
Sursă Foto: Brăila Culturală, Anul II, Nr. II, Octombrie 2022
https://goo.gl/maps/i7w74vZ4zFAFJqYf8
| Construcție: 1882, Lista Monumentelor Istorice, Cod: Arhitectură religioasă. Acoperirea intrării principale a devenit pretextul etalării unei bogate compoziţii arhitecturale, având ca elemente principale coloane duble, antablament complicat. Un fronton amplu, cu limita superioară compusă din unghiuri şi curburi, surmontează compoziţia de bază şi susţine, în punctul de maximă înălţime, crucea. Corpurile din stânga şi dreapta intrării au aparenţa unor turnuri patrulatere, având ca semne distinctive câte o rozetă compusă geometric – o formă stelată, cu 8 colţuri, adăpostind în centru o cruce de Malta, cu centrul puternic marcat. Prezenţa bulgarilor în Brăila este consemnată încă din anul 1829, după retragerea trupelor ruse de la sudul Dunării. În anii 1840, aici au izbucnit trei revolte ale bulgarilor pentru obţinerea independenţei. Oameni vrednici, bulgarii s-au organizat în bresle. Min. Cultelor şi Instr. Publice, prin ordinul nr. 7056 din 1 iulie 1868, aprobă cererea Com. bulgare de a construi o biserică cu mijloace proprii, din cărămidă şi piatră, în sil bizanin, cu turle. Planul bisericii, elaborat de arhitectul italian Francesco Bonomelli (1872), aprobat de arhitectul oraşului sub condiţia unor modificări în privinţa grosimii pereţilor de la fundament la suprafaţă, a boltei, a pilaştrilor de susţinere şi a stilului arhitectural, indicându-se stilul bizantin în locul celui mixt bizanin-greco-roman. Va fi terminată şi sfinţită în 21 martie 1882, primul preot fiind Nicolai Mihoff. În urma autodizolvării comunităţii bulgare din anul 1940 (cedarea Cadrilaterului), comunitatea bulgară s-a desfiinţat, iar biserica, prin deciziile Min. Cultelor din anii 1950 şi 1955, a devenit biserică parohială românească. Fiecare breaslă era patronată de un sfânt. Breasla dogarilor şi-a ales drept ocrotitoare pe Sfânta Marina, a cărei icoană din 1881, aşezată în rând cu catapeteasma, pe partea stângă, are deasupra ca simbol un vultur care poartă în gheare un butoi în miniatură, butoiul fiind semnul distinctiv al breslei. Breasla grădinarilor sărbătorea la 1 februarie pe patronul său spiritual, Sfântul Mucenic Trifon, căruia i s-a dedicat în 1893 o icoană de proporţii, dotată cu candelă argintată şi cu grilaj de fier, împodobind partea stângă din naos. De ziua Sf. Mucenic Trifon, toţi grădinarii din oraş şi din împrejurimi veneau la biserică încolonaţi, însoţiţi de fanfară şi purtând atât drapelul românesc, cât şi pe cel bulgăresc, pentru a asista la slujba oficiată întru pomenirea semenilor răposaţi şi pentru prosperitatea celor în viaţă. Nu lipsea icoana sfinţilor creştinători ai poporului bulgar, Chiril şi Metodiu, creatori ai alfabetului chirilic, aflată în partea dreaptă a lăcaşului. În 1869 apărea la Brăila Societatea Literară Bulgară, care, după cucerirea independenţei, s-a mutat la Sofia, cu denumirea Academia de Ştiinţe, nume sub care funcţionează şi astăzi. Societatea, aprobată de primul ministru Mihail Kogălniceanu, edita Revista periodică (1869-1876), ce avea printre colaboratori pe marele poet Ivan Vazov. Despre această societate ne vorbeşte şi piatra memorială din curtea bisericii, pe care se află, în limbile română şi bulgară, următoarea inscripţie: Pe acest loc s-a aflat casa unde, în anul 1869, emigranţii bulgari au pus bazele Academiei Bulgare de Ştiinţe. Sursa: Aleiul Cuza și alte monumente, Ioan Munteanu, Proilavia, Brăila, 2015 | Construction: 1882, List of Historical Monuments, Code: Religious architecture. The covering of the main entrance became the pretext for displaying a rich architectural composition, having as main elements double columns, complicated entablature. A large pediment, with the upper limit composed of angles and curves, surmounts the basic composition and supports, at the point of maximum height, the cross. The bodies on the left and right of the entrance have the appearance of quadrangular towers, each with a geometrically composed rosette as distinctive signs – a star shape, with 8 corners, housing a Maltese cross in the center, with the center strongly marked. The presence of the Bulgarians in Brăila is recorded since 1829, after the withdrawal of the Russian troops from the south of the Danube. In the 1840s, three uprisings of the Bulgarians broke out here to obtain independence. Worthy people, the Bulgarians organized themselves into guilds. Min. Cults and Instr. Public, by order no. 7056 of July 1, 1868, approves the request of Com. Bulgarians to build a church with their own means, out of brick and stone, in the silo, with towers. The plan of the church, developed by the Italian architect Francesco Bonomelli (1872), approved by the city architect under the condition of some changes regarding the thickness of the walls from the foundation to the surface, the vault, the supporting pilasters and the architectural style, indicating the Byzantine style instead to the mixed know-Greek-Roman. It will be finished and consecrated on March 21, 1882, the first priest being Nicolai Mihoff. Following the self-dissolution of the Bulgarian community in 1940 (the transfer of the Quadrilateral), the Bulgarian community was dissolved, and the church, by the decisions of the Min. During the cults of the 1950s and 1955, it became a Romanian parish church. Each guild was patronized by a saint. The dogars’ guild chose Saint Marina as its patron, whose icon from 1881, placed in line with the catapeteasma, on the left side, has as its symbol an eagle carrying a miniature barrel in its claws, the barrel being the distinctive sign of the guild. The gardeners’ guild celebrated on February 1 its spiritual patron, the Holy Martyr Tryphon, to whom a large-scale icon was dedicated in 1893, equipped with a silver candle and an iron grill, adorning the left side of the nave. On the day of St. Martyr Tryphon, all the gardeners from the city and the surrounding area came to the church in procession, accompanied by the brass band and carrying both the Romanian and the Bulgarian flag, to attend the service officiated in commemoration of the deceased and for the prosperity of the living . The icon of the Christian saints of the Bulgarian people, Cyril and Methodius, creators of the Cyrillic alphabet, located on the right side of the shrine, was not missing. In 1869, the Bulgarian Literary Society appeared in Brăila, which, after the conquest of independence, moved to Sofia, under the name Academy of Sciences, under which it still operates today. The society, approved by Prime Minister Mihail Kogălniceanu, edited the Periodical Magazine (1869-1876), which had among its collaborators the great poet Ivan Vazov. The memorial stone in the church yard also tells us about this society, on which there is the following inscription in Romanian and Bulgarian: On this place was the house where, in 1869, the Bulgarian emigrants laid the foundations of the Bulgarian Academy of Sciences. Source: Cuza Alley and other monuments, Ioan Munteanu, Proilavia, Brăila, 2015 |
15. Catedrala Ortodoxă de Rit Vechi ‘Acoperământul Maicii Domnului’,
Old Rite Orthodox Cathedral „Covering of the Mother of God”,
Sursă Foto: http://wikimapia.org/21385864/ro/Mitropolia-Bisericii-Ortodoxe-Ruse-de-Rit-Vechi
https://goo.gl/maps/pnahrYP6Vug9MWMLA
| Construcție: 1880, Lista Monumentelor Istorice, Cod: BR-II-m-B-20913 Biserica Acoperământul Maicii Domnului, hram 14 octombrie, lăcaşul de cult al lipovenilor, a fost construită în anul 1880, pe strada numită o vreme a Lipovenilor/ Biserica Lipovenilor/ Theodor Apostol, pe terenul donat de Sava Ivanof Rucasinicov, ocupat anterior de o biserică din lemn, ridicată în anul 1835. Prima sfinţire a bisericii datează din 1849. A doua sfinţire a actualei biserici este din 1881, piatra de temelie fiind pusă în 1856. După răpirea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică, la 28 iunie 1940, mitropolia de la Fântâna Albă, după o „escală” la Slava Rusă, a fost mutată la Brăila, biserica Acoperământul Maicii Domnului devenind catedrala Mitropoliei de rit vechi a lipovenilor din întreaga lume, păstorită astăzi de Î.P. S. Leoni. În anul 2014, catedrala devine biserica cu hramul Naşterea Maicii Domnului din cartierul Pisc, datorită prezenţei masive a credincioşilor de rit vechi şi a păstrării raclei Sf. Ambrozie. Aici, în data de 2 noiembrie 2014 a fost înscăunat Ghenadie, ca episcop în eparhia nou înfiinţată a Brăilei (Galaţi, Brăila, Borduşani). În curtea bisericii se află mormintele mitropoliţilor Tihon (1943-1968) şi Ioasaf (1968-1985). A suferit multe stricăciuni la cutremurul din 10 noiembrie 1940 şi la cel din 4 martie 1977. La reparaţiile din 1947 şi 1979 se modificase structura iniţială prin dărâmarea câte unui etaj de la turla clopotniţei, jumătate de la turla mare şi, integral, a turnului altarului. Deteriorarea lăcaşului a impus începerea demersurilor de consolidare – reparaţie de către preotul paroh Oprea Florea-Fadei încă din 1990, fiind continuate, după decesul acestuia, de noul preot, Vasile Cozma, dar proiectul privind lucrările de construcţii şi arhitectură aferente consolidării s-a finalizat de-abia în 1995, pe baza expertizei tehnice a dr. ing. Coşovliu Octavian. În urma descoperirii unei cărţi poştale din 1939, ce înfăţişează forma originară a edificiului, şi a avizului Direcţiei Monumentelor Istorice, s-a trecut la refacerea volumetriei iniţiale a Catedralei (2006-2009), urmată de restaurarea icoanelor (2009-2014), de către preotul paroh Vasile Cozma. La data de 21.11.2012, s-a semnat recepţia finală a lucrărilor de restaurare a catedralei, iar la 22.06.2014, s-a sfinţit Catedrala de către Mitropolitul Leonie (Izot) împreună cu arhiepiscopul Nafanoil (Ichim), episcopul Paisie (Halchim), un numeros sobor de preoţi şi credincioşi veniţi din toată ţara. Alte lucrări: ridicarea obiectivului „Capela – Trapeza şi Anexe”, cu fondurile parohiei şi ale fraţilor din America şi Australia, păstoriţi de arhiepiscopul Sofronie (Lipalit) şi pavarea curţii catedralei cu piatră cubică, donată de Primărie (2008). Studii istorice ale catedralei Monumentul prezintă caracteristicile arhitecturii clasice a bisericilor creştin-ortodoxe de rit vechi, iar pictura interioară ilustrează stilul consacrat acestui rit. Epoca de construcţie a catedralei se află sub influenţa curentelor neoclasic şi romantic, caracterizate prin prelucrarea formală a unor elemente specifice arhitecturii clasice greceşti (coloane, profilaturi, antablamente) şi, respectiv, gotice (denticuli care imită decoraţia în piatră). Ca arhetip istoric, este o clădire de cult ce respectă succesiunea încăperilor ritului ortodox (pridvor, pronaos, naos, altar), deşi, compoziţional, se observă în plan o concepţie mai modernă decât tiparul clasic. Are un plan dreptunghiular: pridvor cu turla – clopotniţă, pronaos de formă dreptunghiulară, naos cu turla Pantocratorului rezemată pe un sistem de patru arce în plin centru şi altarul spaţios compus în plan din două părţi, una dreptunghiulară şi una semicirculară – absida propriu-zisă, deasupra căreia este aşezată o turlă mai mică. Silueta dată de prezenţa celor trei turle, precum şi configuraţia învelitorii vădesc influenţe ucrainene. Sursa: Monumente istorice ale orașului Brăila, Ioan Munteanu, Proilavia, Brăila, 2016 | Construction: 1880, List of Historical Monuments, Code: BR-II-m-B-20913 The Church of the Protection of the Mother of God, dedicated on October 14, the place of worship of the Lipoveni people, was built in 1880, on the street once called a Lipovenilor/ Biserica Lipovenilor/ Theodor Apostol, on the land donated by Sava Ivanof Rucasinicov, previously occupied by a church from wood, built in 1835. The first consecration of the church dates from 1849. The second consecration of the current church is from 1881, the foundation stone being laid in 1856. After the seizure of Northern Bucovina by the Soviet Union, on June 28, 1940, the metropolitan at Fântâna Albă, after a „stopover” at Slava Rusă, it was moved to Brăila, the Church of the Protection of the Mother of God becoming the cathedral of the Old Rite Metropolis of the Lipovians from all over the world, pastored today by H.P. S. Leoni. In 2014, the cathedral became the church dedicated to the Nativity of the Mother of God in the Pisc neighborhood, due to the massive presence of the old rite believers and the preservation of the St. Ambrose reliquary. Here, on November 2, 2014, Ghenadie was enthroned as bishop in the newly established diocese of Brăila (Galaţi, Brăila, Bordușani). In the churchyard are the tombs of Metropolitans Tikhon (1943-1968) and Ioasaf (1968-1985). It suffered a lot of damage during the earthquake of November 10, 1940 and the one of March 4, 1977. During the repairs in 1947 and 1979, the original structure was modified by demolishing one floor of the belfry tower, half of the large tower and, in its entirety, the altar tower . The damage to the church required the initiation of consolidation-repair efforts by the parish priest Oprea Florea-Fadei since 1990, which were continued, after his death, by the new priest, Vasile Cozma, but the project regarding the construction and architectural works related to the consolidation was completed by only in 1995, based on the technical expertise of Dr. Eng. Coşovliu Octavian. Following the discovery of a postcard from 1939, which shows the original shape of the edifice, and the opinion of the Directorate of Historical Monuments, the restoration of the initial volume of the Cathedral (2006-2009), followed by the restoration of the icons (2009-2014), by the priest parish priest Vasile Cozma. On 21.11.2012, the final reception of the restoration works of the cathedral was signed, and on 22.06.2014, the Cathedral was consecrated by Metropolitan Leonie (Izot) together with Archbishop Nafanoil (Ichim), Bishop Paisie (Halchim), a numerous council of priests and believers from all over the country. Other works: the construction of the „Chapel – Trapeza and Annexes” objective, with the funds of the parish and the brothers from America and Australia, shepherded by Archbishop Sofronie (Lipalit) and the paving of the cathedral courtyard with cubic stone, donated by the City Hall (2008). Historical studies of the cathedral The monument presents the characteristics of the classical architecture of the Christian-orthodox churches of the old rite, and the interior painting illustrates the style dedicated to this rite. The construction period of the cathedral is under the influence of the neoclassical and romantic currents, characterized by the formal processing of some elements specific to classical Greek architecture (columns, profiles, entablature) and, respectively, Gothic (denticles imitating stone decoration). As a historical archetype, it is a cult building that respects the sequence of the rooms of the Orthodox rite (porch, vestibule, naos, altar), although, compositionally, a more modern conception can be observed in the plan than the classical pattern. It has a rectangular plan: porch with spire – belfry, rectangular nave, nave with Pantocrator’s spire resting on a system of four arches in the center and the spacious altar composed of two parts in plan, one rectangular and one semicircular – the proper apse , above which a smaller spire is placed. The silhouette given by the presence of the three towers, as well as the configuration of the envelope, show Ukrainian influences. Source: Historical monuments of the city of Brăila, Ioan Munteanu, Proilavia, Brăila, 2016 |
16. Biserica Romano-Catolică ”Adormirea Maicii Domnului”,
„Assumption of the Virgin Mary” Roman Catholic Church
Sursă: Parohia Romano-Catolică Brăila (https://www.amdbraila.ro/)
| Construcție: 1855 Este greu de precizat data apariției catolicilor pe meleagurile brăilene. Putem însă preciza data primului document aflat în arhiva parohiei: 15 martie 1753. Este vorba de un document administrativ, redactat în limba latină. După ce Tratatul de la Adrianopol, din 1829, care punea capăt războiului ruso-turc, dădea Brăilei posibilitatea de a reveni sub stăpânire politică românească, pentru oraș începu o eră de înflorire culturală și economică. Căpătarea statutului de porto franco în 1836 făcu din Brăila unul dintre cele mai importante porturi la Dunăre. O însemnată contribuție la dezvoltarea comerțului și industriei au avut-o cetățenii străini veniți din țările apusene. Primii care s-au așezat aici au fost italieni venețieni. Majoritatea acestor străini erau de religie catolică. Numărul lor fiind în continuă creștere, în anul 1832 fură vizitați de către episcopul Giuseppe Molajoni de la București, care se strădui să trimită cât mai curând un preot poliglot pentru îngrijirea lor sufletească. Lipsuri de toate felurile făcură ca niciun preot să nu rămână prea mult timp. Într-o casă luată cu chirie fură instalate capela și locuința preotului. Nu după mult timp, în 1837, se obținu și un loc de cimitir, iar mai târziu, prin solicitare directă din partea Domnului Munteniei, Alexandru Ghica, se primi loc și pentru biserică și casa parohială. Acum, teren era; bani, mai puțin. În urma unor colecte și contribuții, inimosul preot italian Fontanel reuși construirea unei capele și a trei încăperi pentru locuința preotului. Era anul 1839. Comunitatea crește; preoții, mai mult sau mai puțin vorbitori ai limbilor credincioșilor, se tot schimbă. În 1854 este trimis preotul Ambroziu Bogdanfi, de la Bărăția din București, spre marea mulțumire a comunității catolice brăilene. Cu colecte speciale și cu donații particulare, inclusiv de la împăratul Franz Josef, reuși construirea bisericii actuale, care în septembrie 1855 primi și consacrarea din partea episcopului Parsi. Unul dintre cei mai activi membri ai comunității, al cărui nume nu avem voie să-l omitem, a fost Nicoletto Armelini, care a contribuit cu importante sume de bani și cu supravegherea lucrărilor la noua biserică. Drept recunoaștere a meritelor sale, la recomandarea episcopului Parsi, Armelini fu introdus la Papa de la Roma care i-a acordat o distincție. Biserica este construită din cărămidă, în stil romanic. În 1881 este înzestrată cu icoana principală, care reprezintă scena Adormirii Maicii Domnului, iar între 1925-1928 cu 6 vitralii. Altarul principal, din marmură, este donat de o familia franceză, Jacques Vuccino, în anul 1931, cu ocazia celui de-al cincilea centenar al morții Sfintei Ioana d’Arc. Orologiul cu 4 cadrane din turnul bisericii a fost adus de la München, în anul 1872, iar orga a fost realizată la fabrica Wegenstein din Timișoara și adusă în anul 1939 de către Pr. Bronislaw Falewski. Actuala casă parohială a fost construită de către Pr. Ioan Knosalla. Tot el aduce statuile Inima lui Isus, Fecioara Maria de Lourdes, Sfântul Iosif și Sfântul Anton de Padova, apoi cele 14 stațiuni ale Căii Sfintei Cruci, lucrate la Stuflesser. Statuia Fecioarei Maria de Lourdes are o importanță deosebită. După aparițiile Maicii Domnului la Lourdes, în anul 1858, în Pirineii francezi, primul pelerinaj catolic românesc a avut loc în august 1885, unde grupul de 7 pelerini a depus un steag de catifea în culorile României, cu un cadru de flori din fire de aur. Steagul, lucrat la Paris, avea în mijloc chipul Maicii Domnului, iar împrejur erau gravate cuvintele: „Adu-ți aminte, Marie, și de Țara Românească”. În partea de jos a steagului se aflau stemele orașelor București, Iași, Craiova, Galați și Brăila. După doar șapte luni, la 25 martie 1886, în biserica din Brăila este așezată statuia Fecioarei Maria de la Lourdes, prima astfel de statuie dintr-o biserică din România. Ea a fost adusă în urma eforturilor depuse de profesorul Gian Luigi Frollo, care avea legături speciale cu Brăila, deoarece aici a locuit timp de două decenii și și-a redactat opera literar-științifică. Revenind la istoria comunității catolice din Brăila, trebuie menționat faptul că, datorită creșterii numărului catolicilor, s-a simțit nevoia înființării unei școli parohiale. Numărul elevilor a variat de-a lungul anilor, în funcție de diferiți factori: spații, persoana și pasiunea profesorilor, cunoașterea sau nu a anumitor limbi etc. Pentru fete au fost aduse călugărițe Pasioniste, care au avut, prin 1883-1884, 137 de eleve. Din păcate au trebuit să plece pentru că nu cunoșteau limba germană. În anul 1885, au sosit surorile Institutului Sfânta Maria și au înființat o școală primară și secundară, cu pensionat. Numărul elevelor a crescut imediat, trecând de 300. Vitalitatea catolicilor din Brăila este demonstrată și prin trimiterea mai multor tineri la seminarul pentru formarea clerului indigen, deschis de episcopul Paoli în 1870 la București. Mai mulți dintre ei au ajuns preoți. Comunitatea catolică din Brăila s-a confruntat, de-a lungul anilor, cu diferite probleme, în afară de penuria cronică de fonduri. Astfel, în vara anului 1865 apare holera, care seceră 83 de vieți din comunitatea catolică și circa 40% din populația orașului. În anul următor, holera reapare, însoțită de angină. Victimele sunt mai cu seamă copiii. Din nou, în 1869, angina face ravagii. O altă problemă avea să apară în timpul Primului Război mondial. Catolicii, în mare parte cetățeni străini, sunt chemați sub arme în țările lor. Odată cu intrarea României în război, în anul 1916, supușii statelor inamice au fost închiși în lagăre timp de 16-20 de luni, inclusiv preoții, ceea ce a perturbat serios atât activitatea pastorală cât și cea didactică. În anul 1925 biserica a fost restaurată atât în exterior cât și în interior, introducându-se și lumina electrică. Totodată s-au restaurat casa parohială și localurile școlii. Câteva date statistice cu privire la numărul credincioșilor: 1859: 400 1864: 1150 1898: 3200 1900: 2800 1902: 2650 În urma celor două războaie mondiale, numărul credincioșilor a scăzut foarte mult. Între timp, dar mai ales în timpul perioadei comuniste, în zonă au sosit, în căutare de locuri de muncă, credincioși catolici din Moldova. În plus, există un schimb „ecumenic” de credincioși, cel mai adesea prin căsătorie. În felul acesta, astăzi, comunitatea catolică din Brăila numără circa 350 de familii și aproximativ 550 de credincioși de diferite etnii și culturi. Ea este păstorită de către doi preoți. Sunt prezente două congregații de surori (călugărițe): – Surorile fostului Institut Sfânta Maria, astăzi Congregatio Jesu, care administrează o școală primară și o grădiniță; – Clarisele Franciscane Misionare ale Preasfântului Sacrament, cu 2 surori. Comunitatea catolică din Brăila zilelor noastre a dăruit Bisericii patru preoți și două măicuțe. Parohia mai administrează comunitatea catolică din Țepeș Vodă, comuna Movila Miresii, aflată la 36 de kilometri de Brăila. Surse: – Julius Hering, Analele Parohiei Romano-Catolice Brăila cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în „Pro Memoria” nr. 6/2007 – Dănuț Doboș, Cultul Madonei de Lourdes în Arhidieceza de București, în „Pro Memoria” nr. 5/2006 Material pus la dispoziție grație amabilității preotului paroh Ionel Pojum | Construction: 1855 It is difficult to specify the date of the appearance of the Catholics on the Brailean lands. However, we can specify the date of the first document found in the parish archive: March 15, 1753. It is an administrative document, written in Latin. After the Treaty of Adrianople, from 1829, which ended the Russo-Turkish war, gave Braila the opportunity to return under Romanian political rule, an era of cultural and economic prosperity began for the city. Acquiring the status of port franco in 1836 made Brăila one of the most important ports on the Danube. A significant contribution to the development of trade and industry was made by foreign citizens from Western countries. The first to settle here were Venetian Italians. Most of these foreigners were of the Catholic religion. Their number being constantly increasing, in 1832 they were visited by Bishop Giuseppe Molajoni from Bucharest, who tried to send a polyglot priest as soon as possible for their spiritual care. Shortages of all kinds meant that no priest could stay long. The chapel and the priest’s residence were installed in a rented house. Not long after, in 1837, a place for a cemetery was also obtained, and later, by direct request from the Lord of Muntenia, Alexandru Ghica, a place was also received for the church and the parish house. Now, land was; money, less. Following some collections and contributions, the kind-hearted Italian priest Fontanel managed to build a chapel and three rooms for the priest’s residence. It was the year 1839. The community is growing; the priests, more or less speakers of the languages of the believers, keep changing. In 1854, priest Ambroziu Bogdanfi was sent from Bărătia in Bucharest, to the great satisfaction of the Braile Catholic community. With special collections and private donations, including from Emperor Franz Josef, he managed to build the current church, which in September 1855 also received the consecration from the Parsi bishop. One of the most active members of the community, whose name we cannot omit, was Nicoletto Armelini, who contributed large sums of money and supervised the work on the new church. In recognition of his merits, on the recommendation of the Parsi bishop, Armelini was introduced to the Pope of Rome who granted him a distinction. The church is built of brick, in the Romanesque style. In 1881 it was endowed with the main icon, which represents the scene of the Assumption of the Virgin Mary, and between 1925-1928 with 6 stained glass windows. The main marble altar was donated by a French family, Jacques Vuccino, in 1931, on the occasion of the fifth centenary of the death of Saint Joan of Arc. The 4-dial clock in the church tower was brought from Munich in 1872, and the organ was made at the Wegenstein factory in Timișoara and brought in 1939 by Fr. Bronislaw Falewski. The current parish house was built by Fr. Ioan Knosalla. He also brings the statues of the Heart of Jesus, the Virgin Mary of Lourdes, Saint Joseph and Saint Anthony of Padua, then the 14 stations of the Way of the Holy Cross, made by Stuflesser. The statue of Our Lady of Lourdes is of particular importance. After the apparitions of Our Lady at Lourdes, in 1858, in the French Pyrenees, the first Romanian Catholic pilgrimage took place in August 1885, where the group of 7 pilgrims laid a velvet flag in the colors of Romania, with a frame of flowers made of gold threads . The flag, made in Paris, had the image of the Mother of God in the middle, and around it were engraved the words: „Remember, Marie, and the Wallachia”. At the bottom of the flag were the coats of arms of the cities of Bucharest, Iasi, Craiova, Galați and Brăila. After only seven months, on March 25, 1886, the statue of the Virgin Mary of Lourdes was placed in the church in Brăila, the first such statue in a church in Romania. It was brought as a result of the efforts made by Professor Gian Luigi Frollo, who had special ties to Brăila, as he lived here for two decades and wrote his literary-scientific work. Returning to the history of the Catholic community in Brăila, it should be mentioned that, due to the increase in the number of Catholics, the need to establish a parochial school was felt. The number of students has varied over the years, depending on different factors: the premises, the personality and passion of the teachers, the knowledge or not of certain languages, etc. Passionist nuns were brought in for the girls, who had, in 1883-1884, 137 students. Unfortunately they had to leave because they didn’t know German. In 1885, the Sisters of the Saint Mary’s Institute arrived and established a primary and secondary school with a boarder. The number of female students immediately increased, exceeding 300. The vitality of the Brăila Catholics is also demonstrated by sending several young people to the seminary for the training of indigenous clergy, opened by Bishop Paoli in 1870 in Bucharest.Several of them became priests. The Catholic community in Brăila has faced, over the years, various problems, apart from the chronic shortage of funds. Thus, in the summer of 1865, cholera appeared, claiming 83 lives from the Catholic community and about 40% of the city’s population. The following year, cholera reappears, accompanied by angina. The victims are especially the children. Again, in 1869, angina wreaks havoc. Another problem would arise during the First World War. Catholics, mostly foreign nationals, are called to arms in their own countries. With the entry of Romania into the war, in 1916, the subjects of the enemy states were imprisoned in camps for 16-20 months, including priests, which seriously disrupted both pastoral and didactic activity. In 1925, the church was restored both externally and internally, and electric light was introduced. At the same time, the parish house and the school premises were restored. Some statistical data regarding the number of believers: 1859: 400 1864: 1150 1898: 3200 1900: 2800 1902: 2650 Following the two world wars, the number of believers decreased greatly. In the meantime, but especially during the communist period, Catholic believers from Moldova arrived in the area in search of jobs. In addition, there is an „ecumenical” exchange of believers, most often through marriage. In this way, today, the Catholic community in Brăila counts about 350 families and about 550 believers of different ethnicities and cultures. It is shepherded by two priests. Two congregations of sisters (nuns) are present: – The Sisters of the former Saint Mary Institute, today Congregatio Jesu, which administers a primary school and a kindergarten; – The Missionary Franciscan Poor Clares of the Blessed Sacrament, with 2 sisters. The Catholic community of Brăila today gave the Church four priests and two nuns. The parish also administers the Catholic community in Țepeș Vodă, Movila Miresii commune, located 36 kilometers from Brăila. Sources: Julius Hering, Annales of the Roman-Catholic Brăila Parish dedicated to the „Assumption of the Virgin”, in „Pro Memoria” no. 6/2007 Dănuț Doboș, Cult of Our Lady of Lourdes in the Archdiocese of Bucharest, in „Pro Memoria” no. 5/2006 Material made available thanks to the kindness of the parish priest Ionel Pojum |
17. Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“,
Church „Holy Apostles Peter and Paul”,
https://maps.app.goo.gl/rZRCfgyK7HuqjKFZA
| Construcție: 1872-1894, Lista Monumentelor Istorice, Cod: BR-II-m-B-02112 O inscripţie în marmură de mari dimensiuni (3/2 m), executată de S. D. Lyriis, sculptor, aşezată pe sol, în dreapta intrării, fiind Episcop D.D. Nifon Nicolescu (1912) şi un istoric al Sfântului lăcaş, datorat pr. paroh Const. Ioan (1978), ce pot/ trebuie să servească drept model tuturor bisericilor brăilene, rezumă istoria bisericii. Biserica veche, zidită în 1835-1836, pe locul dăruit de Cinstitul Maghistrat (primar), ctitori fiind Petre Boiangiu; Petcuţa, soţie; Ioniţă, fiu şi Hristu Ciacâru, cu hramul Sf. Apostoli Petru şi Pavel şi Sf. Mucenic Gheorghe, sfinţită de Episcopul Eparhiei Buzăului, D.D. Kesarie, în zilele Măriei Sale Alexandru Dimitrie Ghica, domn al Ţării Româneşti. Ruinându-se, a fost demolată în 1869. Biserica nouă a fost ridicată pe locul bisericii vechi, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Melchisedec, Episcopul Dunării de Jos cu reşedinţa la Ismail, de către soţia ctitorului, Petcuţa, după planurile ing. arhitect P.A. Tabai, primind şi al doilea hram: Sf. Parascheva. Când în 1875, Petcuţa moare, zidul ajunsese la cota 2 m deasupra solului. Datorită proiectului grandios şi lipsurilor materiale, biserica s-a înălţat eşalonat, între 1872 şi 1936, din donaţii pariculare, colecte publice, ajutoare Primărie şi o loterie, fiind sfinţită provizoriu în 1881, 20 iunie, înainte de terminarea lucrărilor, de Prea Sfinţitul Iosif Gherghişan, Episcopul Dunării de Jos, cu reşedinţa la Galaţi, în vremea Regelui Carol I al României. Biserica posedă un Animis, sfinţit în 1818 de către Mitropolitul Proilaviei Anim şi dăruit bisericii de către sora acestuia, Dieleta, după desfiinţarea Mitropoliei, iar ca avere, hanul Poarta de fier, în valoare de 100000 lei în 1885. Este un edificiu din zidărie masivă de cărămidă pe fundaţie de piatră; are planul în formă de cruce greacă înscrisă, cu absida altarului semicirculară şi o amplă turlă susţinută de pandantivi, pe naos. De o parte şi de alta a intrării, alăturate faţadei de vest, şi nu integrate acesteia, se află două turnuri-clopotniţă, dotate cu un clopot de 800 kg şi cu un orologiu cu opt cadrane, cumpărat de la München, în anul 1886, cu banii donaţi de Anghelache Minculescu („dăruit” Primăriei în anii 1960, pentru înzestrarea ceasului de flori – n.n. I.M.). Spaţiul dintre turnuri a fost transformat, cu ajutorul unui portic de inspiraţie clasică, într-o intrare monumentală, care se detaşează de faţadele a căror decoraţie combină elemente decorative caracteristice romanismului. La interior, biserica impresionează prin somptuozitatea materialelor, prin calitatea meşteşugului şi prin coerenţa stilistică. Pereţii, placaţi cu marmură policromă şi cu mozaic veneţian, şi profilele aurite completează vizual decoraţia pictată, în anul 1936, de Vasile Robea, Sandu Dima şi Ioan Ciurea, în sil neoclasic (Maria Stoica, Brăila. Memoria oraşului, loc.cit., p. 217-218). Alte evenimente: 1893 – executarea cupolei mari şi învelirea bisericii cu tablă de aramă; 1894 – Petre Bancotescu donează cele două vitralii mari; 1895 – executarea decoraţiei interioare; 1918 – germanii, după încheierea Păcii cu Puterile Centrale din 7 mai 1918, dezvelesc biserica, luând tabla de aramă şi cele două clopote, dintre care a fost recuperat doar cel mare, în urma memoriului preotului paroh Ştefan Bârzănescu; 1920-1921 – învelirea bisericii; 1923-1926 – zidirea casei parohiale; prin ordinul Episcopiei nr. 1220 din 1950, este declarată Catedrala Municipiului Brăila; 1956-1959 – preoţii Vlad Dumitru şi Neguţ Constantin salvează biserica de la demolare, dat fiind urmările cutremurului din 1940, realizând consolidarea temeliei bisericii, refacerea celor două turle, turnătura din beton armat a plafonului din pronaos. Urmează alte şi alte lucrări de reparaţii şi înfrumuseţare. Sursa: Monumente istorice ale orașului Brăila, Ioan Munteanu, Proilavia, Brăila, 2016 | Construction: 1872-1894, List of Historical Monuments, Code: BR-II-m-B-02112 A large marble inscription (3/2 m), executed by S. D. Lyriis, sculptor, placed on the ground, to the right of the entrance, being Bishop D.D. Nifon Nicolescu (1912) and a historian of the Holy Place, due to Fr. priest Const. Ioan (1978), which can/must serve as a model for all Brailean churches, summarizes the history of the church. The old church, built in 1835-1836, on the site donated by the Honorable Magistrate (mayor), founders being Petre Boiangiu; Petcuta, wife; Ioniţă, son and Hristu Ciacâru, dedicated to St. Apostles Peter and Paul and St. Martyr George, consecrated by the Bishop of the Diocese of Buzău, D.D. Caesarea, in the days of His Majesty Alexandru Dimitrie Ghica, lord of the Wallachia. Ruining, it was demolished in 1869. The new church was built on the site of the old church, with the blessing of His Holiness Melchizedek, the Bishop of the Lower Danube with residence in Ismail, by the founder’s wife, Petcuţa, according to the plans of architect P.A. Tabai, also receiving the second patron saint: St. Parascheva. When Petcuţa died in 1875, the wall had reached a height of 2 m above the ground. Due to the grandiose project and material shortages, the church was built in stages, between 1872 and 1936, from private donations, public collections, City Hall aid and a lottery, being provisionally consecrated in 1881, on June 20, before the works were finished, by the Most Holy Iosif Gherghişan, Bishop of the Lower Danube, residing in Galati, during the time of King Carol I of Romania. The church possesses an Animis, consecrated in 1818 by the Metropolitan of Proilavia Anim and given to the church by his sister, Dieleta, after the abolition of the Metropolitanate, and as a fortune, the Poarta de fier inn, worth 100,000 lei in 1885. It is an edifice of massive brick masonry on a stone foundation; it has the plan in the form of an inscribed Greek cross, with a semicircular altar apse and a large spire supported by pendants, on the nave. On either side of the entrance, next to the west facade, and not integrated into it, there are two bell towers, equipped with an 800 kg bell and an eight-dial clock, bought from Munich in 1886, with the money donated by Anghelache Minculescu („gifted” to the City Hall in the 1960s, for the endowment of the flower clock – n.n. I.M.). The space between the towers was transformed, with the help of a portico of classical inspiration, into a monumental entrance, which is detached from the facades whose decoration combines decorative elements characteristic of Romanism. Inside, the church impresses with the sumptuousness of the materials, the quality of the craftsmanship and the stylistic coherence. The walls, covered with polychrome marble and Venetian mosaic, and the gilded profiles visually complete the decoration painted, in 1936, by Vasile Robea, Sandu Dima and Ioan Ciurea, in neoclassical style (Maria Stoica, Brăila. Memory of the city, loc.cit., p. 217-218). Other events: 1893 – execution of the large dome and covering of the church with copper sheet; 1894 – Petre Bancotescu donates the two large stained glass windows; 1895 – execution of the interior decoration; 1918 – the Germans, after the conclusion of the Peace with the Central Powers on May 7, 1918, uncover the church, taking the brass plate and the two bells, of which only the big one was recovered, following the memorial of parish priest Ştefan Bârzănescu; 1920-1921 – covering the church; 1923-1926 – construction of the parish house; by order of the Episcopate no. 1220 of 1950, it is declared the Cathedral of Brăila Municipality; 1956-1959 – priests Vlad Dumitru and Neguţ Constantin save the church from demolition, given the consequences of the 1940 earthquake, by strengthening the foundation of the church, restoring the two towers, the reinforced concrete casting of the ceiling in the nave. More and more repair and beautification work is coming. Source: Historical monuments of the city of Brăila, Ioan Munteanu, Proilavia, Brăila, 2016 |
18. Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“,
Church „Saint George the Great Martyr”,
Sursă Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos (https://www.edj.ro/index.php/contact/3326-resfinirea-bisericii-sfantul-mare-mucenic-gheorghe-din-municipiul-brila)
https://goo.gl/maps/KZz48ghD43CV3Vsd6
| Construcție: 1852-1857, Lista Monumentelor Istorice, Cod: Biserica a fost construită la dorinţa poporului dreptcredincios între anii 1852 – 1857, în timpul păstoririi episcopului Filotei al Buzăului. Este primul locaş de cult ridicat după eliberarea oraşului de sub stăpânire turcească (1828), un rol imporant în ridicarea acestuia avându-l arhimandritul Hrisantie Penetis, stareţul Mănăstirii Horezu – Vâlcea, filantrop de neam grec, cu strânse legături în oraşul Brăila. Biserica este şi ctitorie voievodală, domnitorul Țării Româneşti – Barbu Dimitrie Știrbei contribuind substanţial la ridicarea locaşului de cult alături de alţi donatori importanţi. Piatra de temelie a fost pusă la 6 august 1852. După finalizarea lucrărilor de zidire, biserica a fost sfinţită de Episcopul Filotei al Buzăului la data de 23 aprilie 1857 şi aşezată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Pictura bisericii a fost realizată între anii 1894 – 1895 de către pictorul Dimitrie Teodorescu din Buzău, în timpul slujirii preotului Radu Mihăilescu. Episcopul Partenie al Dunării de Jos a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii, la data de 4 iulie 1895. Actuala catapeteasmă din lemn de tei sculptat datează din anul 1912, fiind construită prin strădania preotului Titu Ciocârlan şi înfrumuseţată cu icoane pictate de Dimitrie C. Goleanu din Buzău. Pictura a trecut prin mai multe stadii de restaurare în anii 1910, 1946 şi 1974, iar după ultima intervenţie a fost resfinţită de către Episcopul Antim Angelescu al Buzăului, în timpul slujirii preotului Gogu Sârbu. Începând cu anul 2001, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, locaşul de cult, afectat de cutremurele din anii 1977 şi 1986, a intrat într-un amplu proces de consolidare şi restaurare. Totodată, pictura veche a fost restaurată de către pictorul – restaurator Petru Tulei din Tecuci. Lucrările au fost permanent îndrumate de pc. pr. paroh Dimitrie Damian şi ppcc pr. slujitori Ilie Vlad şi Narcis Gabriel Boabeş, şi realizate cu ajutorul membrilor Consiliului şi Comitetului parohial, prin contribuţia substanţială a jertfelnicilor credincioşi şi cu sprijinul autorităţilor locale, pentru ca, în data de 10 mai 2015, lăcaşul de cult închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe să primească haina luminoasă a sfinţeniei. Sursă: Arhiepiscopia Dunării de Jos (https://www.edj.ro/index.php/contact/3326-resfinirea-bisericii-sfantul-mare-mucenic-gheorghe-din-municipiul-brila) | Construction: 1852-1857, List of Historical Monuments, Code: The church was built at the request of the righteous people between 1852 – 1857, during the pastorate of Bishop Filotei of Buzău. It is the first place of worship built after the liberation of the city from Turkish rule (1828), Archimandrite Hrisantie Penetis, abbot of the Horezu – Vâlcea Monastery, a Greek philanthropist with close ties to the city of Brăila, played an important role in its construction. The church is also a voivodeship foundation, the ruler of Wallachia – Barbu Dimitrie Știrbei contributing substantially to the construction of the place of worship along with other important donors. The foundation stone was laid on August 6, 1852. After the construction works were completed, the church was consecrated by the Bishop of Filotei al Buzău on April 23, 1857 and placed under the protection of the Holy Great Martyr Gheorghe. The painting of the church was done between 1894 – 1895 by the painter Dimitrie Teodorescu from Buzău, during the ministry of the priest Radu Mihăilescu. Bishop Partenie of the Lower Danube performed the re-consecration service of the church on July 4, 1895. The current carved linden wood tabernacle dates back to 1912, being built through the efforts of the priest Titu Ciocârlan and embellished with icons painted by Dimitrie C. Goleanu from Buzău. The painting went through several stages of restoration in 1910, 1946 and 1974, and after the last intervention it was consecrated by Bishop Antim Angelescu of Buzău, during the ministry of priest Gogu Sârbu. Starting in 2001, with the blessing and care of His Holiness Archbishop Cassian, the place of worship, affected by the earthquakes of 1977 and 1986, entered into an extensive process of consolidation and restoration. At the same time, the old painting was restored by the painter – restorer Petru Tulei from Tecuci. The works were permanently guided by the pc. Fr. parish priest Dimitrie Damian and PPCC Fr. servants Ilie Vlad and Narcis Gabriel Boabeş, and made with the help of the members of the Parish Council and Committee, through the substantial contribution of the faithful sacrificers and with the support of the local authorities, so that, on May 10, 2015, the place of worship dedicated to the Holy Great Martyr Gheorghe would receive the luminous garment of holiness. Source: Archdiocese of Lower Danube (https://www.edj.ro/index.php/contact/3326-resfinirea-bisericii-sfantul-mare-mucenic-gheorghe-din-municipiul-brila) |
19. Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“,
Church „Holy Emperors Constantine and Elena”
Sursă Foto: Creștin Ortodox.ro (https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-sfintii-constantin-elena-braila-145101.html)
https://goo.gl/maps/c5RwydozK8QieeQh8
| Construcție: 1863, Lista Monumentelor Istorice, Cod: BR-II-m-B-02137 Biserica Sfintii Constantin si Elena este una dintre cele mai frumoase si importante biserici ale orasului Braila. Locasul de cult este situat intr-un loc mai larg, cuprins intre incrucisarea strazilor „Rahova” si „Plevna” cu strada „Scolilor” si numit in prezent „Piata Hristo Botev”. Inca din anul 1870 aflam ca locul pentru construirea bisericii a fost stabilit anume in planul orasului, ca o cladire importanta in topografia acestui cartier si ca o implinire pentru trebuintele spirituale ale credinciosilor de aici. Astfel, dupa anii 1850 s-a infiintat un Comitet de initiativa, alcatuit din urmatoarele persoane: Pitaru Mandache, Gheorghe Danovici, Radu Balan, Stefan Vasiliu, Gheorghe Geavide, Mihalache Marghiloman, Ilie Ioan, Hagi Cristu – Ceapiru. In ciuda lipsei oricarui fond banesc, Comitetul amintit convoaca o consfatuire, in care s-au analizat locul si modul in care trebuia sa se actioneze pentru a incepe constructia. Au urmat demersurile oficiale, de instiintare a episcopului Filotei al Buzaului privind initiativa credinciosilor de aici, derularea unei campanii de colecte numite „discuri”, in bisericile existente atunci, dar si de procurare a materialelor de constructie. Primul fond material a fost un imprumut de 1.000 de galbeni in numerar, cerut de la biserica „Sfantul Arhanghel Mihail” si contractat de catre initiatori cu consultarea si ajutorul Primariei orasului Braila. In ziua de 3 mai 1857 a avut loc sfintirea locului si punerea temeliei noului sfant locas. Construirea sfantului locas s-a finalizat insa in anul 1863. Sfintirea bisericii a avut loc la data de 8 septembrie a aceluiasi an si a fost savarsita de catre episcopul Dionisie Romano al Buzaului. Preotii care au slujit cu jertfelnicie la altarul acestui sfant locas, de la inceputurile sale si trecuti la Domnul, au fost urmatorii: pr. Stefan Secareanu, pr. Ioan Castrinisios zis Fortunescu, pr. Radu Meca, pr. Stan Radulescu, diac. Stan Stancescu, pr. Stefan Gradisteanu, pr. Grigore Balaban, pr. Stan Niculescu, pr. Petre Ciocarlan, pr. Stefan Balaban, pr. Radu Mihalcescu, pr. Gheorghe Enaceanu, pr. Ioan Constantinescu, pr. Manole Vergu, pr. Mihail Panait, pr. Constantin Cimpoaie, pr. Haralambie Musat, pr. Anghel Gomolea, pr. Mihail Popescu, pr. Serban Sampetru, pr. Dragan Sterian si pr. Traian Mazare (paroh) – ultimii doi in prezent. Catapeteasma, icoanele imparatesti din catapeteasma, a Mantuitorului si a Maicii Domnului, precum si cea a hramului – Sfintii Constantin si Elena, si a Sfantului Ierarh Nicolae, impreuna cu alte patru icoane cu valoare de patrimoniu alcatuiesc, prin vechimea, stilul si istoricul lor, o veritabila colectie de arta veche bisericeasca. În cafas, la jumatatea arcului central, se intalneste un alt obiect de mare valoare: Stema Romaniei Mari, sculptata in lemn de tei aurit, apartinand sfarsitului de sec. XIX, din perioada inceputurilor domniei regelui Carol I al Romaniei. Rolul cultural si spiritual al Bisericii “Sfintii Imparati Constantin si Elena” se intregeste prin biblioteca sa, care cuprinde peste 300 de carti si 200 de reviste, fiecare avand insemnatatea ei si conturand nevoia de cunoastere a credinciosilor de ieri si de azi. Cu binecuvantarea Înaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop dr. Casian al Dunarii de Jos, inca din anul 1990, preotul paroh Mazare Traian si pc. pr. coslujitor, impreuna cu Consiliul si Comitetul parohial desfasoara diverse activitati cu copiii si tinerii liceeni si studenti, sub forma Scolilor de duminica, a conferintelor pentru tineri sau a catehezelor de vineri seara. Din septembrie 2008, activitatea educativa a imbracat forma programului catehetic „Hristos impartasit copiilor”, care se desfasoara la nivelul tuturor parohiilor brailene. Peste cincizeci de copii de la Scoala gimnaziala „Ion Bancila” se bucura, alaturi de parinti, invatatori si profesori de frumoase activitati cultural-educative, organizate de parohie, cu aportul profesorului de religie: dezbateri pe teme de interes pentru copii, dintre cele mai variate, concursuri, jocuri, activitati recreative, excursii s.a. In prezent, biserica se afla intr-un amplu proces de consolidare, restaurare, reabilitare. Radu Alexandru Sursă : Creștin Ortodox.ro (https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-sfintii-constantin-elena-braila-145101.html) | Construction: 1863, List of Historical Monuments, Code: BR-II-m-B-02137 The Church of Saints Constantine and Elena is one of the most beautiful and important churches of the city of Braila. The place of worship is located in a wider place, between the intersection of „Rahova” and „Plevna” streets with „Scolilor” street and currently called „Piata Hristo Botev”. Ever since 1870, we learn that the place for the construction of the church was established specifically in the city plan, as an important building in the topography of this neighborhood and as a fulfillment for the spiritual needs of the believers here. Thus, after the 1850s, an initiative committee was established, made up of the following people: Pitaru Mandache, Gheorghe Danovici, Radu Balan, Stefan Vasiliu, Gheorghe Geavide, Mihalache Marghiloman, Ilie Ioan, Hagi Cristu – Ceapiru. Despite the lack of any financial fund, the said Committee convenes a meeting, in which the place and the way to act to start the construction were analyzed. The official steps followed, informing the bishop of Filotea of Buzaului regarding the initiative of the believers here, running a collection campaign called „discs”, in the existing churches, but also procuring construction materials. The first material fund was a loan of 1,000 guldens in cash, requested from the „Saint Archangel Michael” church and contracted by the initiators with the consultation and help of the Braila City Hall. On May 3, 1857, the place was consecrated and the foundation of the new holy place was laid. The construction of the holy place was completed in 1863. The consecration of the church took place on September 8 of the same year and was performed by Bishop Dionisie Romano of Buzaului. The priests who served sacrificially at the altar of this holy place, from its beginnings and passed to the Lord, were the following: Fr. Stefan Secareanu, Fr. Ioan Castrinisios called Fortunescu, Fr. Radu Meca, Fr. Stan Radulescu, deacon. Stan Stancescu, Fr. Stefan Gradisteanu, Fr. Grigore Balaban, Fr. Stan Niculescu, Fr. Petre Ciocarlan, Fr. Stefan Balaban, Fr. Radu Mihalcescu, Fr. Gheorghe Enaceanu, Fr. Ioan Constantinescu, Fr. Manole Vergu, Fr. Mihail Panait, Fr. Constantin Cimpoaie, Fr. Haralambie Musat, Fr. Anghel Gomolea, Fr. Mihail Popescu, Fr. Serban Sampetru, Fr. Dragan Sterian and Fr. Traian Mazare (parish priest) – the last two currently. The catapeteasma, the imperial icons from the catapeteasma, of the Savior and of the Mother of God, as well as that of the patron – Saints Constantine and Elena, and of Saint Hierarch Nicholas, together with four other icons with heritage value make up, by their antiquity, style and history, a real collection of old church art. In the cage, in the middle of the central arch, there is another object of great value: the Coat of Arms of Great Romania, carved in gilded linden wood, belonging to the end of the century. XIX, from the beginning of the reign of King Carol I of Romania. The cultural and spiritual role of the „Holy Emperors Constantine and Elena” Church is realized through its library, which includes over 300 books and 200 magazines, each one having its significance and outlining the need for knowledge of the believers of yesterday and today. With the blessing of His Holiness Father Archbishop Dr. Casian of the Lower Danube, since 1990, parish priest Mazare Traian and pc. Fr. co-worker, together with the Parish Council and Committee, carries out various activities with children and young high school students and students, in the form of Sunday Schools, conferences for young people or Friday night catechesis. Since September 2008, the educational activity has taken the form of the catechetical program „Christ shared with the children”, which takes place at the level of all Brailene parishes. More than fifty children from the „Ion Bancila” secondary school enjoy, together with parents, teachers and teachers, beautiful cultural-educational activities, organized by the parish, with the contribution of the religion teacher: debates on topics of interest to children, among the most various, contests, games, recreational activities, trips, etc. Currently, the church is in an extensive process of consolidation, restoration, rehabilitation. Radu Alexander Source: Creștin Ortodox.ro (https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-sfintii-constantin-elena-braila-145101.html) |
20. Școala Normală de fete,
Girls’ Normal School,
Sursa Foto: Wikipedia (https://en.wikipedia.org/wiki/File:Spitalul_Judetean_de_Urgenta_Braila.jpg)
| Construcție: 1923-1927, Lista Monumentelor Istorice, Cod: BR-II-m-B-02118 La 25 decembrie 1922 a fost înfiinţat Comitetul de construcţie pentru Şcoala Normală de Fete, care încredinţează arhitectului Ioan Paxinoîntocmirea planului. În anul următor, la 24 august, construcţia este luată în antrepriză de Tache Dumitrescu, Giovani Galidangelo şi Giuseppe Beloni. Construcţia localului începe în august 1923, pe un teren de circa 3 hectare, la bariera oraşului. Clădire cu patru niveluri, fundaţiile de piatră, zidăria din cărămidă plină, îmbinată cu mortar de var; acoperişul din lemn de brad, învelitoarea din olană. Proiectul prevedea construirea unui „palat” pentru 500 de eleve, cu 17 săli de clasă, săli de meditaţie, 4 dormitoare, un amfiteatru de 1000 de persoane, sală de chimie, bibliotecă, laboratoare, săli de gimnastică şi lucru, infirmerie, capelă, o şcoală de aplicaţie cu 4 clase, locuinţe pentru corpul didactic. Se mai prevedea o fermă şi grădină pe 7 ha de teren pentru practică agricolă. G. Pricop, p. 353-354. Încăperile sunt dispuse în jurul unui coridor poligonal. Partea centrală a faţadei, în decroş, are intrarea monumentală în arc de cerc. Ferestrele, în unghiuri drepte, au postamenţii dreptunghiulari. Plastica arhitectonică foarte sobră este realizată din nişele oarbe practicate la demisol, brâul continuu din cărămidă care desparte parterul de cele două etaje şi prin rotunjirea colţurilor faţadei principale, care echilibrează proporţiile monumentale ale edificiului. Acoperişul înalt, cu forme jucate, este spart de luminatoare semicirculare. Cutremurul din 1940 a afectat grav clădirea şcolii, unităţile sus-menţionate mutându-se în alte spaţii. După ample reparaţii, aici a funcţionat Spitalul Municipal, Spitalul Nr. 3 „Sf. Spiridon”; astăzi, Spitalul Judeţean de Urgenţă, pavilionul B. Atlasul istoric Brăila – Maria Stoica, p. XVI. Clădirea monumentală, poate cea mai mare din ţară cu acest program, ocupă o suprafaţă construită de 8000 mp, […] cu 132 de camere ce urmau să asigure confortul şcolar pentru 500 de eleve. Sursa: Monumente istorice ale orașului Brăila, Ioan Munteanu, Proilavia, Brăila, 2016 | Construction: 1923-1927, List of Historical Monuments, Code: BR-II-m-B-02118 On December 25, 1922, the Construction Committee for the Girls’ Normal School was established, entrusting the architect Ioan Paxino with drawing up the plan. The following year, on August 24, the construction is undertaken by Tache Dumitrescu, Giovani Galidangelo and Giuseppe Beloni. The construction of the restaurant began in August 1923, on a plot of about 3 hectares, at the city barrier. Four-level building, stone foundations, solid brick masonry, joined with lime mortar; the roof made of fir wood, the covering made of wool. The project provided for the construction of a „palace” for 500 students, with 17 classrooms, meditation rooms, 4 bedrooms, an amphitheater for 1000 people, chemistry room, library, laboratories, gymnasiums and work rooms, infirmary, chapel, an application school with 4 classes, housing for the teaching staff. A farm and garden on 7 ha of land for agricultural practice were also planned. G. Pricop, p. 353-354. The rooms are arranged around a polygonal corridor. The central part of the facade, in relief, has the monumental entrance in a circular arch. The windows, at right angles, have rectangular pedestals. The very sober architectural plastic is made of the blind niches practiced in the basement, the continuous brick belt that separates the ground floor from the two floors and by the rounding of the corners of the main facade, which balances the monumental proportions of the edifice. The high roof, with playful shapes, is broken by semicircular skylights. The earthquake of 1940 seriously affected the school building, the above-mentioned units moving to other premises. After extensive repairs, the Municipal Hospital, Hospital No. 3 „St. Spyridon”; today, the County Emergency Hospital, pavilion B. Brăila historical atlas – Maria Stoica, p. XVI. The monumental building, perhaps the largest in the country with this program, occupies a constructed area of 8000 square meters, […] with 132 rooms that were to ensure school comfort for 500 students. Source: Historical monuments of the city of Brăila, Ioan Munteanu, Proilavia, Brăila, 2016 |
21. Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“,
„Holy Pious Parascheva” Church,
Sursa Foto: Obiectiv Vocea Brăilei (https://obiectivbr.ro/content/ast%C4%83zi-hramul-bisericii-%C2%ABsf-cuvioas%C4%83-parascheva%C2%BB)
https://goo.gl/maps/G751oV2dxhy7dV487
Istoria deosebit de frământata a acestei biserici a început in anul 1892 când s-a ridicat prima construcție pe actualul loc din strada Mihai Bravu. Din cauza unei greșeli de construcție aceasta clădire a bisericii s-a dărâmat pe 12 ianuarie 1895. Un an mai târziu, la data de 20 mai 1896, consiliul local din Brăila a aprobat autorizația de construcție a unui paraclis, iar la 19 iunie, cu binecuvântarea episcopului de atunci al Dunării de Jos, Partenie Clinceni au fost demarate lucrările. În luna octombrie a aceluiași an s-a oficiat slujba de sfințire, la noul paraclis fiind aduse icoanele de la fosta biserică pictate de Matache Orășeanu, pictor avea să realizeze și catapeteasma în anul 1897, sfintele odoare și Crucea dăruita de cetățeanul Vasile Tenov. Dorința credincioșilor de a ridica o noua biserica a început să prindă contur in anul 1933, însă biserica nu a putut fi finalizată deoarece a fost demolată de către regimul comunist în anul 1964. În aceste condiții, eforturile lor s-au reîntors către cea de a doua clădire din str. Mihai Bravu, adică clădirea actualei biserici. In 1970 au început lucrări de consolidare ce s-au finalizat în 1972, iar în 1975 s-a construit o turlă metalică, s-a înlocuit vechea catapeteasma și s-au făcut alte consolidări. Ultima lucrare importantă s-a realizat in 1986 când s-a construit o frumoasă cclopotnița din cărămidă, ce a fost legată de biserică printr-un coridor, realizându-se un fel de pronaos. Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la data de 4 decembrie 2004 a sfințit locul și a pus piatră de temelie pentru o noua biserică. Așezat în imediata vecinătate a vechii biserici, noul lăcaș de cult se construiește în stil bizantin ,are trei turle, o înălțime de 24 de metri si o lungime de 35 de metri. In prezent lucrările se află în stadiul de finisare. Sursa: edj.ro (https://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/bucurie-duhovniceasca-parohia-sfanta-cuvioasa-parascheva-braila-142277.html) | The particularly turbulent history of this church began in 1892 when the first building was erected on the current site in Mihai Bravu Street. Due to a construction mistake, this church building collapsed on January 12, 1895. A year later, on May 20, 1896, the local council of Brăila approved the construction authorization of a chapel, and on June 19, with the blessing of the then bishop of Lower Danube, Partenie Clinceni, the works were started. In October of the same year, the consecration service was held, the icons from the former church painted by Matache Orășeanu, the painter who would also make the plasterwork in 1897, the holy odors and the Cross donated by the citizen Vasile Tenov, were brought to the new chapel. The desire of the believers to build a new church began to take shape in 1933, but the church could not be completed because it was demolished by the communist regime in 1964. Under these conditions, their efforts returned to the second building in Mihai Bravo Street, i.e. the building of the current church. In 1970, consolidation works began and were completed in 1972, and in 1975 a metal tower was built, the old catapeteasma was replaced and other consolidations were made. The last important work was done in 1986 when a beautiful brick bell tower was built, which was connected to the church through a corridor, creating a kind of porch. His Holiness Father Casian, Archbishop of Lower Danube, on December 4, 2004, consecrated the place and laid the foundation stone for a new church. Located in the immediate vicinity of the old church, the new place of worship is built in Byzantine style, has three towers, a height of 24 meters and a length of 35 meters. Currently, the works are in the finishing stage. Source: edj.ro (https://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/bucurie-duhovniceasca-parohia-sfanta-cuvioasa-parascheva-braila-142277.html) |
22. Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon – Vechi“, (lutherană)
„Saint Hierarch Spiridon – Old” Church (Lutheran)
https://goo.gl/maps/hT89Dfo2qANXeNUb8
Sursă Foto: Googel Maps (https://www.google.ro/maps/@45.2659941,27.9697019,3a,75y,208.93h,110.06t/data=!3m6!1e1!3m4!1sWUv6EHqRhBKQK2B99gsFXg!2e0!7i13312!8i6656)
| Construcție: 1885 Prima consemnare o aflăm în dosarul nr. 2 DJANBR/ 1843, Primăria acordând un loc pentru construirea unei capele de religie evanghelică pe Islaz. Serviciul divin, în limba germană, s-a desfăşurat în case particulare până în anul 1885, când s-a construit casa de rugăciune şi şcoala, pastorii bisericii fiind şi institutori, pe un teren viran de pe Bulevardul Cuza. Deasupra uşii de la intrare stă scris: Ein feste Burg ist unser Got – „O cetate puternică este Dumnezeul nostru”. În 1905, comunitatea germană număra 400 de credincioşi. Peste un secol, comunitatea a dispărut aproape în totalitate, iar biserica, în urma înţelegerii dintre episcopul luteran de la Biserica Neagră Braşov şi episcopia Buzăului (1988) şi a Dunării de Jos (1998), a intrat în patrimoniul ortodox, fiind sfinţită cu hramul Sf. Spiridon Vechi (2000). În anul 1975, a fost dezafectat şi Cimitirul evanghelic de pe strada Şcolilor, fiind strămutat în cartierul Nedelcu Chercea. Militari din Germania au îngrijit, în vara anilor 2008 şi 2009, mormintele soldaţilor germani căzuţi pe fronturile din România. Hramul Sf. Ierarh Spiridon este preluat de la biserica sfinţită în anul 1842, la marginea oraşului, dincolo de şanţ, lângă vechiul cimitir, în care se transferaseră icoanele, obiectele şi cărţile de cult din vechea biserică mitropolitană. În anul 1963, autorităţile comuniste ale Brăilei o dărâmă, pe locul ei ridicându-se aşa-zisul Palat al telefoanelor. Arhitectură religioasă, exprimând, cu modestie, sobrietatea şi austeritatea stilului gotic. Faţada este marcată de succesiunea, pe verticală, pe corpul turnului patrulater, dominant, a următoarelor elemente: portalul ogival, rozasa ocupată de imaginea în mozaic a patronului ortodox al bisericii şi triforiumul în care obişnuita deschidere ornamentală superioară este acum locul orologiului. Toate acestea sunt incluse într-un cadru ce repetă, la altă dimensiune, ogiva portalului. Bosaje simple acoperă suprafaţa turnului până la decorul de sub cornişă: ritm de coloane aparente sprijinind arce ogivale, de asemenea aparente. Turnul poartă deasupra o lanternă faţetată, cu acoperiş foarte elansat, obişnuit stilului gotic. Corpul navei, scăzut în înălţime, lasă la vedere două ferestre simetrice, foarte înalte, înguste, şi ele ogivale, ca şi o cornişă cu o modenatură simplă şi o suprafaţă cu bosaje. Sursa: Aleiul Cuza și alte monumente, Ioan Munteanu, Proilavia, Brăila, 2015. | Construction: 1885 The first record is found in file no. 2 DJANBR/ 1843, the City Hall granting a site for the construction of an evangelical chapel on Islaz. The divine service, in German, took place in private houses until 1885, when the prayer house and the school were built, the pastors of the church being also instituters, on a vacant lot on Cuza Boulevard. Above the entrance door is written: Ein feste Burg ist unser Got – „A strong city is our God”. In 1905, the German community numbered 400 believers. Over a century, the community almost completely disappeared, and the church, following the agreement between the Lutheran bishop from the Black Church of Braşov and the bishoprics of Buzău (1988) and Lower Danube (1998), entered the Orthodox heritage, being consecrated with St. Spiridon the Old (2000). In 1975, the Evangelical Cemetery on Scolilor Street was also decommissioned, being relocated to the Nedelcu Chercea neighborhood. Soldiers from Germany took care, in the summer of 2008 and 2009, of the graves of German soldiers who fell on the fronts in Romania. The shrine of St. Hierarch Spiridon is taken over from the church consecrated in 1842, on the outskirts of the city, beyond the moat, near the old cemetery, where the icons, objects and books of worship from the old metropolitan church were transferred. In 1963, the communist authorities of Brăila demolished it, and the so-called Palace of Telephones was erected in its place. Religious architecture, expressing, with modesty, the sobriety and austerity of the Gothic style. The facade is marked by the succession, vertically, on the body of the quadrangular tower, dominant, of the following elements: the ogival portal, the rose window occupied by the mosaic image of the Orthodox patron of the church and the triforium in which the usual upper ornamental opening is now the place of the clock. All this is included in a frame that repeats, in another dimension, the ogive of the portal. Simple bosses cover the surface of the tower up to the decoration under the cornice: rhythm of apparent columns supporting ogival arches, also apparent. The tower carries a faceted lantern on top, with a very sloping roof, typical of the Gothic style. The body of the ship, low in height, reveals two symmetrical windows, very high, narrow, also ogival, as well as a cornice with a simple molding and a surface with bosses. Source: Aleiul Cuza and other monuments, Ioan Munteanu, Proilavia, Brăila, 2015. |
23. Catedrala „Naşterea Domnului”,
„Nativity” Cathedral
https://goo.gl/maps/svmqdw7UDHMLGiPE7
Sursa Foto: Adevărul .ro (https://adevarul.ro/stiri-locale/braila/catedrala-brailei-bijuterie-arhitectonica-si-1030022.html)
| La 20 de ani de la sfinţirea locului şi binecuvântarea începerii lucrărilor, lăcaşul sfânt construit cu aproape două milioane de lei a devenit simbolul oraşului-martir. În aprilie 1990, P.S. Casian binecuvânta pământul pe care avea să se înalţe „catedrala numărul unu între toate bisericile ridicate după 1989″. 40.000 de oameni au asistat la eveniment. Considerată, istoriceşte vorbind, a treia catedrală a Brăilei, după „Sfinţii Apostoli” şi „Sf. Nicolae”, Catedrala „Naşterea Domnului” din Bariera Călăraşilor este mândria brăilenilor. Ridicată după un proiect al firmei „Prodomus”, biserica are o lungime de 42 de metri şi o înălţime de 50 de metri la turla mare. Edificiul, care este acoperit cu tablă de cupru lăcuit şi înzestrat cu cinci clopote acţionate electric, domină zona de miazăzi a oraşului. Ridicată imediat după evenimentele din decembrie ’89, i se mai spune şi „Catedrala Libertăţii”. Sursă: Adevărul .ro (https://adevarul.ro/stiri-locale/braila/catedrala-brailei-bijuterie-arhitectonica-si-1030022.html) | 20 years after the consecration of the place and the blessing of the beginning of the works, the holy place built with almost two million lei has become the symbol of the martyr city. In April 1990, P.S. Cassian blessed the land on which the „cathedral number one among all the churches built after 1989” would rise. 40,000 people attended the event. Considered, historically speaking, the third cathedral of Braila, after the „Holy Apostles” and „St. Nicholas”, the Nativity of Christ Cathedral in the Calarasi Barrier is the pride of the people of Braila. Built according to a project by the „Prodomus” company, the church has a length of 42 meters and a height of 50 meters at the big spire. The building, which is covered with lacquered copper sheet and equipped with five electrically operated bells, dominates the southern part of the city. Erected immediately after the events of December ’89, it is also called the „Liberty Cathedral”. Source: Adevărul .ro (https://adevarul.ro/stiri-locale/braila/catedrala-brailei-bijuterie-arhitectonica-si-1030022.html) |
Articol realizat cu neprețuitul ajutor al dlui. dir. Dragoș Neagu și Șef Serv. IT dna. Corina Ciuraru de la Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila.
Lucian Țilea
20 Decembrie 2022
CENTRUL DE STUDII PROILAVIA 
Lasă un comentariu